spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

Oamenii de fotbal din Vaslui cred în sansa României

- Advertisement -

Azi, începând cu ora 22:00, România debuteazã la Campionatul European de fotbal, în fata Frantei, tara gazdã a turneului. Ziarul Vremea Nouã vã prezintã o analizã amplã a acestei confruntãri, dar si care sunt pãrerile oamenilor de fotbal din judetul nostru despre meciul din aceastã searã.

România debuteazã azi în cea de-a cincea sa participare la un campionat european de fotbal. Jocul cu Franta de pe arena “Stade de France” va deschide un turneu asteptat de întreaga Europã. Cu un lot de 23 de jucãtori, cu o valoare de piatã cumulatã de 56 de milioane de euro si cu o medie de vârstã de 28,3 ani, nationala României porneste în competitie cu una dintre cele mai slabe sanse. Din totalul celor 24 de tãri participante, specialistii ne dau favoriti la câstigarea trofeului doar în fata Islandei, Albaniei si Irlandei de Nord. Însã România poate juca rolul buturugii mici care sã rãstoarne carul mare, asa cum a fãcut-o si Grecia în 2004.

N-am mai bãtut Franta de 44 de ani

Franta si România s-au întâlnit de 16 ori în partidele oficiale iar bilantul nu prea ne dã sperante pentru meciul din aceastã searã. Palmaresul întâlnirilor directe este de trei victorii, cinci egaluri si opt înfrangeri, cu un golaveraj de 15-21. Ultima victorie a tãrii noastre a avut loc pe 8 aprilie 1972, într-un amical câstigat cu scorul de 2-0, la Bucuresti. Marcau atunci Anghel Iordãnescu si Cornel Dinu.

“Vrem sã le punem probleme”

Selectionerul Anghel Iordãnescu a declarat în conferinta de presã de dinaintea meciului cu Franta cã asteaptã din partea elevilor sãi un fotbal prin care sã le punem probleme gazdelor. “Nu vrem sã jucãm defensiv. Vrem un joc echilibrat în care sã le punem probleme francezilor. Ei au probleme încã nerezolvate în apãrare. Ne asteptãm ca Franta sã înceapã în fortã si va fi presiune pe bãietii nostri, dar acestia au experienta pentru a trece peste momentele de dominare. Vrem sã ne ridicãm la nivelul adversarului nostru”, a declarat Iordãnescu.

Tactica aleasã îl contrazice pe “Tata Puiu”

Staff-ul tehnic al României va trimite pe teren o echipã timidã din punct de vedere al fortei ofensive. Selectionerul va folosi formula de joc 4-2-3-1, iar 11-le de start în meciul cu Franta ar putea arãta astfel: Tãtãrusanu – Sãpunaru, Chiriches, Grigore, Rat – Pintilii, Hoban – Popa, Stanciu, Stancu – Keseru. Gazdele vor veni peste noi cu trei vârfuri, formulã de joc ce ne va face sã ne închidem în propria jumãtate si ne bazãm mai mult pe contraatacuri.

Arbitrul Victor Kassai ajutã echipele mari

Ungurul Victor Kassai este arbitrul care va împãrti dreptatea în meciul Franta-România. Este cunoscut drept un arbitru care dã mai mult de 5% echipelor mari si le dezavantajeazã pe cele mici. În 2012, tot la Campionatul European, Kassai a refuzat un gol valabil Ucrainei, ajutând astfel Anglia sã se califice în sferturile de finalã ale competitiei. De atunci, UEFA a decis introducerea tehnologiei video pe linia portii, tehnologie care va fi pusã în aplicare si la turneul din aceste zile. Nouã nu ne rãmâne decât sã sperãm ca acest “fluieras“ va uita de “greselile trecutului” si îsi va face treaba asa cum o impune nivelul la care a ajuns.

Oamenii de fotbal din Vaslui au pãreri împãrtite despre meciul din aceastã searã

Meciul din aceastã searã a creat douã tabere în rândul oameniilor de fotbal din judetul nostru. Îi avem pe cei optimisti, care cred în puterea nationalei de a furniza o surprizã, dar si pe pesimisti, care nu dau nici o sansã tricolorilor în fata Cocosului Galic.

Ionut Balaur: “De obicei nu dau pronosticuri, dar cred cã România va bate în aceastã searã. A demonstrat în preliminarii cã formeazã un lot omogen. Putem produce surpriza pe “Stade de France”

Cãtãlin Popa: “Având în vedere valoarea de piatã a celor douã echipe, forma sportivã a jucãtorilor, putem spune cã ne asteaptã un meci foarte dificil. As vrea ca România sã facã o surprizã, dar nu prea o vãd capabilã de asa ceva. Fotbalul rãmâne însã unul dintre cele mai imprevizibile sporturi, ceea ce ne dã dreptul sã sperãm în aceastã searã.”

Sorin Sava: “ Din experienta pe care am cãpãtat-o în aproape 37 de ani de fotbal, stiu cã echipele mari întotdeuna fac meciuri slabe contra echipelor mici. Când joci cu o echipã mai slab cotatã, nu te mobilizezi la fel ca atunci când întâlnesti o echipã foarte bunã. Iar asta ar putea fi singurul nostru avantaj. Faptul cã noi avem în atac un jucãtor din Liga a II-a spaniolã (n.r. Florin Andone) în timp ce ei îl au pe Antoine Griezman, finalist de Champions League, spune totul despre diferenta dintre cele douã echipe. Înainte îl mai aveam pe Hagi care mai tinea jocul la mijloc.O bunã perioadã dupã aceea ne-am amãgit cu Mutu. Acum, din pãcate, nu mai avem nici cu cine ne amãgi. În plus, nici banca tehnicã nu prea ne ajutã. Nu poti spera la multe când îl ai pe Iordãnescu antrenor. Cu sigurantã tactica se va baza pe apãrare. Sã sperãm cã va da roade si nu vom lua gol foarte devreme. Nu vãd România capabilã sã producã vreo surprizã.”

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.