O grenadă defensivă din al doilea război mondial a fost găsită în oraşul Galaţi. Grenada a apărut după ploile masive în curtea Administraţiei Domeniului Public, la sere, în vecinătatea liceului Radu Negru. Deşi grenada nu avea focos, avea încărcătură explozivă.
„Eu am găsit-o. Mergeam pe drum, am văzut-o pe jos şi am sunat la 112. Aici a fost o unitate militară, probabil că a rămas de atunci”, a spus Răzvan Topală, angajat al ADP Galaţi. Imediat poliţia a securizat zona, în care activitatea s-a oprit. Elevii de la liceul din apropiere, curioşi, stăteau la geamuri. Până la urmă au sosit pirotehniştii de la ISU Galaţi. Veneau din altă misiune, de la Valea Mărului.
„Echipa pirotehnică se întorcea de la altă misiune, unde a fost descoperit, în gospodăria unui localnic, un proiectil de calibru 20 mm antiaerian. Aici, în oraş, a fost descoperită o grenadă defensivă, cu grad de pericol la un şoc mecanic”, a spus mr. Eugen Chiriţă, ISU Galaţi.
Elementele de minuţie au fost duse la sediul ISU pentru a fi mai apoi distruse, în siguranţă, la poligonul Râpa galbenă. Pompierii va reamintesc să nu încercaţi niciodată să scoateţi singuri din pământ elemente de muniţie ce pot apărea după săpături sau pur şi simplu după ploaie. Acestea au încă potenţial letal, aşa că trebuie sunat neapărat la 112.
- Advertisement -
- Advertisement -