DUMNEZEU IA OAMENII BUNI Vestea cã elicopterul SMURD Iasi 347 a cãzut în Republica Moldova si cei patru membri ai echipajului au murit mi-a înghetat sângele în vine! Stiam cã elicopterul respectiv era solicitat tot timpul la Bârlad, iar eu aveam printre ei prieteni: Doru Gavril, pilot, si Voicu Socae, dragul de Voicu, un înger de om, copilot. Imediat am vrut sã stiu cine sunt cei care si-au dat viata pentru a salva vietile bolnavilor de dincolo de Prut. Si l-am sunat pe Voicu… Telefonul închis sau fãrã semnal. Am sunat pe Doru … telefonul închis sau … NU! Am sperat pânã în ultimul moment cã nu sunt ei, cã nu se poate ca acesti oameni curajosi si frumosi sã piarã. Dar vestea trãznet, primitã de la presa ieseanã, a fost necrutãtoare! Au plecat la cer amândoi. Si Doru, si Voicu. Si au luat cu ei încã doi oameni deosebiti: Sandu Gabriel, un asistent cât un munte si o doctoritã gingasã si extrem de bunã în meseria ei, Mihaela Dumea.
Cum i-am cunoscut pe acesti îngeri
Meseria de ziarist n-a fost prima mea pasiune. La 15 ani am început sã practic un sport … extrem. Parasutismul. La Aeroclubul „Moldova” Iasi. Am sãrit de foarte multe ori din avion, cu parasuta, iar asta înseamnã curaj extrem. În inima mea un singur lucru a fost, este si va fi singura mea fericire: zborul. Asa se face cã, încã de când a apãrut primul echipaj SMURD Iasi ca sã ia bolnavi de la spitalul Bârlad, eu am fost prima la locul aterizãrii. Si asta cred cã undeva prin 2008. Nu am lipsit de la nici o misiune de salvare a SMURD Iasi (de elicopter vorbesc), asa cã, cei care veneau în misiune – piloti si cadre medicale – au ajuns sã mã recunoascã: ziarista care vine în fugã cu aparatul de fotografiat si când ajunge lângã elicopter îl mângâie… În 2014, când un copil din Bârlad s-a electrocutat, eram lângã coada elicopterului, am fãcut poze si am început sã miros si sã mângâi frumosul aparat care … zbura. A venit lângã mine pilotul si m-a privit ciudat. „Sunteti cumva Cezarina?” „Da!” „Eu sunt Doru Gavril, îti mai amintesti?”, „Aeroclubul, zborul, parasutismul… Tu erai în lotul de parasutisti si cred cã, din câte îmi amintesc, erai cea mai micã, jumãtate ochi de fatã, jumãtate vânt”. Atunci mi-au tâsnit lacrimile, iar Doru a început sã râdã de mine: „Curajul te-a pãrãsit?” „NU, dar mi-e atât de dor sã zbor, încât m-as strecura sub elicopterul tãu …”. Am început sã povestim, atât cât am putut, despre meseria de ziarist, de ce am renuntat la sportul preferat (pentru a avea copii), despre vietile noastre de iubitori ai cerului. Si ori de câte ori venea spre Bârlad, mã anunta … ca sã vin sã miros elicopterul, sã le mai spun o glumã sau un banc si sã bem o cafea, pe helioportul de la Centrul de Afaceri. Glumeam adeseori, având alãturi si pe Voicu Socae, copilotul, care împãrtãsea aceeasi pasiune ca mine si ca Doru. Nu zburau de multe ori împreunã, dar am rãmas prietenã … de zbor si pasiune cu Voicu si Doru. Ei vedeau Bârladul de sus si l-au îndrãgit, spunând mereu cã este un oras verde. Cã asa se vedea de sus. Acum noi trebuie sã ne uitãm în sus si sã le multumim, pãstrând un moment de reculegere, pentru cei care au salvat zeci de vieti din orasul nostru!
Gabi Sandu – un munte de bunãtate!
Prima datã când l-am vãzut pe asistentul medical Sandu Gabriel coborând din elicopterul SMURD 347, care deja fãcea parte din „iubirile mele”, m-am mirat de statura lui impunãtoare. Vãzându-mi expresia ciudatã a fetei, m-a întrebat: „Ce v-ati speriat asa?” „Uau, dumneavostrã sunteti singur sau sunteti toate neamurile dumneavoastrã unul peste altul??”, am glumit eu pe seama mãrimii sale. Un râs sãnãtos ne-a deschis calea spre amicitie si admiratie reciprocã. L-am vãzut cum muncea fãrã sã se uite în jur, având grijã de pacientii pe care trebuia sã-i urce în elicopter, colaborând fantastic cu medicii cu care venea în fuga … elicoptorului sã-i salveze si sã-i transporte cât mai repede pe bolnavii din Bârlad, care îsi încredintau viata în mâinile lor.
Nu stii ce este curajul pânã nu-i vezi pe ei! Pilotii, medicii si asistentii de pe elicopterele SMURD si de la ambulantele care vin în goana mare sã salveze vieti. Plecãciuni si rugãciuni pentru acesti eroi si buni prieteni! Adio, îngerii mei în alb si rosu! Zbor lin!
