PERICOL… În loc sã se concentreze pe problema pestei porcine africane, care amenintã Vasluiul, Traian Petcu, directorul Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Vaslui, s-a decis sã îi dea o mânã de ajutor cumãtrului sãu, Solomon, în campania electoralã. Surse din interiorul DSVSA-ului spun chiar cã acesta trage chiulul de la serviciu, preferând sã-l însoteascã pe Solomon în întâlnirile cu alegãtorii, în loc sã verifice dacã mãsurile de prevenire a pestei porcine africane sunt respectate. Spre exemplu, în aceastã perioadã s-au dispus restrictii privind miscarea animalelor si a produselor de origine animalã, sistarea comertului cu porcine vii si a produselor provenite de la acestea. Pe adresa redactiei au sosit câteva poze potrivit cãrora comertul cu porcine în cadrul târgurilor nu a fost oprit.
Contactat telefonic, Traian Petcu recunoaste cã este membru de partid, însã spune cã nicidecum nu a implicat institutia pe care o conduce în campania electoralã. „Sunt doar functionar public, nu înalt functionar public, iar în timpul meu liber pot sã mã duc oriunde, chiar si la o întâlnire electoralã. Când am ajuns director la DSVSA, mi-am dat demisia din toate functiile de partid. Iar acum sunt un simplu membru de partid. Nu am voie sã candidez si sã implic institutia. Însã aici nu e cazul. Adrian Solomon este cumãtrul si prietenul meu, eram în timpul liber si s-a întâmplat sã fiu si eu acolo. Nu am luat cuvântul, nu am vorbit despre politicã. Ar fi fost ilegal sã fac o sedintã pe aceastã temã sau dacã as fi vorbit cu colegii despre asta. Cât despre pesta porcinã africanã de la granita de est, într-adevãr, târgurile de suine sunt interzise. În acest sens au fost mai multe întâlniri în cadrul Comitetului Local de Combatere a Bolilor, condus de prefect. În ultima sedintã de Colegiu Prefectural, chiar am prezentat pe larg situatia, am transmis cãtre toti primarii din acest judet sã fie atenti si sã nu permitã sã se organizeze astfel de târguri. Ca mãsurã de precautie, am vorbit sã fie instruiti toti politistii care asigurã paza în mediul rural, precum si cei de la Rutierã, sã se interzicã aceste târguri. Deci, pe lângã faptul cã am anuntat primãriile, am anuntat si Politia. Eu, ca autoritate, trebuie sã fiu sesizat de cei care vãd astfel de lucruri, ca sã putem cerceta situatia. Probabil veti mai primi poze care sã ne incrimineze cã nu ne-am fãcut datoria. Dar noi chiar ne-am îndeplinit sarcinile si avem acte în acest sens, inclusiv instruirile si comunicãrile dintre toate institutiile implicate. Eu am dat interdictie, cei care organizeazã târguri încalcã legea. Însã dupã ce voi vedea aceste poze, cred cã vom trimite si noi o echipã sã verificãm cazul”, ne-a declarat Traian Petcu, directorul DSVSA Vaslui.
Mãsurile restrive impuse
Riscul pãtrunderii pestei porcine în tarã e la granita de est a României. Judetele vizate sunt Iasi, Botosani si Vaslui. Printre mãsurile restrictive instituite sunt: „intrarea în adãposturile unde sunt crescute porcine se face cu echipament de protectie, iar la intrarea în adãposturi vor fi amplasate tãvite cu solutii dezinfectante; porcii se vor creste în spatii îngrãdite fãrã posibilitatea de a veni în contact cu porci din alte exploatatii, mistreti sau persoane strãine care detin porci domestici; se interzice hrãnirea animalelor cu resturi alimentare /lãturi/spãlãturã provenite de la carnea de porc gãtitã în familie, iar dacã existã vânãtori în familie care aduc carne de mistret, apa provenitã de la spãlarea cãrnii sau resturi de carne nu vor fi folosite sub nicio formã în hrana porcilor; se interzice scoaterea /vierilor din exploatatii în scopul montei cu animale din alte exploatatii; se interzice cumpãrarea de purcei din locuri necunoscute fãrã a fi identificati prin crotaliere si fãrã certificat sanitar-veterinar de sãnãtate; se interzice folosirea în hrana animalelor a ierbii culese de pe câmp pentru cã aceasta ar putea veni în contact cu porci mistreti bolnavi. În cazul îmbolnãvirii cu pestã porcinã africanã, toate animalele suspecte se ucid si se distrug conform legislatiei sanitare veterinare în vigoare, iar proprietarii se despãgubesc la pretul de piatã al animalelor”, se aratã într-un comunicat de presã al DSVSA.