DUREROS Oamenii din comuna Duda Epureni plâng moartea unui tânăr de numai 29 de ani, Cătălin Mocanu, care și-a pierdut viața, într-un accident stupid. El ajuta niște vecini, să repare o casă veche și, cum ploaia începuse, iar pe un perete curgea șiroaiele, Cătălin a vrut să protejeze cu o tablă, însă nu a știut că acolo sunt fire neizolate. S-a electrocutat și ambulanțierii nu l-au mai putut salva, deși au venit cât au putut de repede.
Joi, povestesc cei din satul Duda, Cătălin a mers la o casă bătrânească din vecini, unde fusese chemat să ajute la reconsolidarea imobilului. El se afla acolo cu încă un prieten. Afară începuse să plouă și cum apa curgea pe unul din pereți, Cătălin a vrut să pună o tablă, în așa fel încât să protejeze suprafața, însă nu știa că sunt niște fire neizolate și s-a electrocutat. „Era cam pe la ora 14,00, din ceea ce am vorbit, personal, cu familia. Băiatul care era cu el, la treabă, s-a pierdut, pur și simplu, când a văzut tragedia. S-a sunat apoi repede la 112, au venit ambulanțierii, dar, deși l-au resuscitat cam 20 de minute pe Cătălin, nu a mai avut ce să îi facă, din păcate. A fost declarat decesul”, a spus Sandu Vasilache, fostul primar al comunei Duda Epureni, locuitor al satului Duda.
„In loc să mă duc la nunta lui, mă duc la înmormântare”
Tristețea a fost cu atât mai mare, cu cât băiatul era sprijinul mamei sale, destul de bolnavă de mai mult timp. El lucrase o vreme la Constanța, dar se întorsese acasă, tocmai ca să îi fie aproape tot timpul. „Era un băiat atât de bun și sufletist, că nu am cuvinte să vă explic. Venise, într-adevăr, să fie acasă în permanență, alături de mama sa, care are în jur de 60 de ani și e cam bolnavă. Cătălin era sprijinul casei. Muncea acolo unde se ivea, căci era priceput în domeniul construcțiilor. Este foarte dureros tot ceea ce s-a întâmplat! Mama sa, când a auzit, a suferit un șoc, Salvarea a venit și pentru ea. Nu pot descrie ce suferință a fost acolo. Era un băiat respectat și apreciat pentru că era cuminte și gospodar! Duminică va fi înmormântat. Transmit sincere condoleanțe familiei, rudelor și prietenilor, și multă putere să treacă prin acest moment cumplit! Il știu de când era copil pe Cătălin și nu pot să cred că, în loc să mă duc la nunta lui, mă duc la înmormântare”, a spus Sandu Vasilache.