Cornul abundentei în judetul lui Vasile Sãracu pleacã din Albesti, oaza de liniste si de credintã care ni l-a dat, întru Domnul, pe cel mai controversat pãrinte episcop, si ajunge la Husi, unde se rãstoarnã bogãtiile lumii. Popi peste stareti, diaconi peste seminaristi fac rând la curtile lui Cornilã cu daruri scumpe pentru a-i intra în voie. Altii, disidenti, iau calea pribegiei, fiindcã suveranul episcop taie si spânzurã în Cornul abundentei. Anul acesta, cu voia Domnului, are sã se întâmple minunea. Se va inaugura o bisericã în satul în care a vãzut lumina zilei bãiatul sãrac care, peste ani, avea sã ajungã Preasfintitul Episcopiei. Toatã suflarea preoteascã asteaptã momentul în care episcopul tiran sã devinã uman. Dar nu va fi sã fie. Chiar si politicienii i-au fãcut un dar: i-a turnat asfalt pânã-n poarta bisericii, ba mai mult, a fost lãsat chiar sã aleagã si constructorul. În loc de minune, Cornilã si-a permis o nouã arogantã. Le-a spus consãtenilor cã nu le sfinteste biserica, dacã masa de dupã eveniment nu o face la Husi, în dealul Dobrinei. Pentru cã, în Albesti, de unde pleacã Cornul abundentei, nu se gãsesc mâncãrurile fine pentru rânza groasã de tãran parvenit. Iatã, asadar, cã Preasfintitul Cornilã mai scrie o filã neagrã în cartea de aur a unei episcopii greu încercate, iar minunea mult asteptatã mai întârzie.
