EVENIMENT… Profesorul Milutã Moga împlineste astãzi 72 ani de viatã si 55 ani de activitate publicisticã. Ziarul “Vremea Noua” îi ureazã La Multi Ani, multã sãnãtate si la cât mai multe scrieri frumoase, asa cum ne-a obisnuit de-a lungul anilor. Toti cei care vor sã-i fie alãturi în aceastã zi sunt invitati azi, de la ora 16:00, la la Casa Pensionarilor, pentru a sãrbãtori cum se cuvine, în cadrul unei seri inedite de creatie.
Milutã Moga este unul dintre cei mai apreciati profesori, scriitori si gazetari ai Vasluiului. A debutat în anul 1961, cu poezia “Rãsãrit de soare”, apãrutã în paginile revistei “Flacãra Iasului”. La scurt timp de la publicarea acestei poezii, a primit acasã o scrisoare cu urmãtorul avertisment: “Versurile dumitale au cãutare. Ele exprimã pe de o parte viata grea a poporului român în regimul burghezo-mosieresc, iar pe de altã parte, zorii comunismului sovietic”. “Când a citit asta, tatãl meu s-a supãrat pe mine si mi-a spus: <<dacã te mai prind cã scrii versuri, nu mai ai ce cãuta la mine>>. Si nu am mai scris versuri pânã aproape de anii ‘90”, mãrturiseste profesorul Moga. A continuat în schimb sã scrie prozã si sã colaboreze cu diverse reviste si ziare din tarã si din strãinãtate. Printre acestea, se numãrã si ziarul “Vremea Nouã”, în paginile cãruia cititorii i-au putut citi scrierile. În februarie 1964, a fost declarat cel mai bun corespondent al regiunii Iasi, premiul fiindu-i înmânat de redactorul-sef de atunci, Mihai Dumitru. La acesta, se adaugã nenumãrate premii si distinctii atât pentru activitatea jurnalisticã, cât si pentru cea de dascãl.
Rãsãrit de soare
de Milutã Moga
Dupã o noapte lungã fãrã pic de lunã,
În care norii s-au zbãtut în freamãt de furtunã,
Zorii mijesc filtrând o undã de luminã,
Vestind rãsãritul unei zile ce se anuntã a fi seninã
Se risipeste de prin vãi si ceata,
Stãpânã peste întinderi esti iarãsi dimineata,
Trezind la viata tot ce-i pur si viu,
Iar cerul se va însenina frumos în azuriu
S-a domolit si cel ce stãpânea vãzduhul si pãmântul,
Tiranul cel turbat, nebunul, vântul.
Cãldura razelor venitã din rãsãrit de soare,
Rãspândeste acuma dorul de viatã si iubire ca o boare.
Codrii rãsunã în triluri de privighetori,
Cum numai la români auzi în zilele de sãrbãtori,
Când zburdã jucãusi mieluseii pe câmpii,
În râsete sãgalnice si chicot de copii.
Ei sunt viitorul pe acest strãbun meleag,
Pe care înaintasii ni l-au lãsat în dar cu drag,
Iar lumina dulce, mijitã în zori la rãsãrit,
Va fi o cãlãuzã bunã spre telul mult dorit.
