spot_img
24.1 C
Vaslui
27-iun.-2024
spot_img

Un fost primar, în vârstă de 83 de ani, arestat sub acuzaţia că a îmbătat şi violat o minoră de 15 ani

- Advertisement -

Un fost primar, în vârstă de 83 de ani, din Solca, a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, fiind acuzat că a violat, împreună cu doi minori, o fată în vârstă de 15 ani, pe care tinerii au ademenit-o în casa din Solca a octogenarului. Alexandru Mireuţă, în vârstă de 83 de ani, a început să-i servească pe cei trei cu alcool. Bătrânul afost primar al oraşului Solca în mandatul 1996-2000.
Fapta s-a petrecut sâmbăta trecută, minora ajungând la Spitalul Municipal Rădăuţi în comă alcoolică, după ce bătrânul i-ar fi dat să bea o cantitate mare de alcool. Ancheta a fost una complicată în condiţiile în care tânăra nu şi-a mai adus aminte mare lucru despre ce s-a întâmplat. Poliţiştii şi procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi au ajuns însă la concluzia că există date suficiente care să ducă la punerea sub acuzare a celor trei. În dosar s-au demarat cercetări pentru comiterea infracţiunilor de viol şi proxenetism.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2016-05-12/Un-fost-primar-in-varsta-de-83-de-ani-arestat-sub-acuzatia-ca-a-imbatat-si-violat-o-minora-de-15-ani

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.