Un șofer teribilist din Bârlad a distrus gardul Aquavas-ului, în această dimineață!
Un șofer din Bârlad, în vârstă de 32 de ani, a comis un accident spectaculos în această dimineață, în urma căruia a scăpat nevătămat. L-a salvat centura de siguranță, pe care o purta, în momentul producerii evenimentului rutier. Martorii oculari spun că șoferul venea cu un autoturism marca Renault de pe strada „Stroe Belloescu” și din cauza vitezei neadaptate la carosabilul umed, acesta a pierdut controlul volanului. A intrat în plin într-un gard al SC Aquavas, pe care l-a distrus, deși este din beton. A fost testat de polițisti, dar nu era băut. Pe numele său a fost întocmit dosar penal, pentru „distrugere”, după cum au comunicat reprezentații IPJ Vaslui.