NEATENTIE SI ALCOOL Un bãrbat de 48 de ani, din comuna Zorleni, satul Simila, si-a pierdut viata într-un tragic accident de circulatie. În noaptea de 2 spre 3 mai, s-a produs un grav incident rutier pe raza comunei Zorleni. Politistii Biroului Drumuri Nationale si Europene au efectuat cercetãri la locul producerii accidentului si au stabilit cã, în timp ce Costel T., de 59 de ani, din comuna Zorleni, se deplasa cu autoturismul pe D.E 581, pe raza localitãtii Simila, a accidentat un bãrbat, de 48 ani, din comuna Zorleni, care se deplasa în calitate de pieton pe mijlocul drumului public. Cadrele medicale sosite la locul accidentului au constatat decesul bãrbatului. Conducãtorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. „În cauzã a fost întocmit dosar de cercetare penalã sub aspectul sãvârsirii infractiunii de ucidere din culpã. Pentru prevenirea implicãrii în astfel de accidente rutiere, Politia recomandã pietonilor: Evitati sã circulati pe partea carosabilã! Folositi trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeti cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât sã aveti traficul în fatã! Fiti prudenti pe vreme rea sau întuneric! Pentru a fi vizibili, purtati haine de culori deschise si elemente reflectorizante! Respectati întocmai semnificatia semnalizãrii rutiere (indicatoare sau semafor) si nu circulati pe drumurile publice daca ati consumat alcool – posibilitatea de a fi accidentat creste semnificativ”, a mentionat Loredana David, purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui.