DISTINCTII… Umoristii vasluienii Dãnut Ailincãi si Andrei Fibiliu au impresionat publicului si juriul la Festivalul de Satirã si Umor “Lume, lume hai la glume” din Todiresti, Republica Moldova. Cei doi interpreti ai râsului, ai veseliei si ai bunei dispozitii au fost premiati pentru reprezentatiile teatrale ale operelor “Într-un sat din Europa” de Ioan Toderascu, si “Un duel” de George Topârceanu. La eveniment au mai participat grupuri si interpreti individuali de umor, caricaturisti si epigramisti din Vaslui, Cimislia si Ungheni. “Mã bucur cã am reusit sã participãm la acest festival si sã aducem acasã douã premii. Festivalul a fost foarte bine organizat, astfel cã si spectacolul a fost unul reusit. Cu aceastã ocazie, i-am invitat pe cei prezenti si la Festivalul de Umor “Constantin Tãnase”, care va avea loc anul acesta, în perioada 2-9 octombrie. Le-am înmânat regulamentele si i-am îndemnat sã participe. Prezenta noastrã acolo s-a datorat sustinerii primite din partea Centrului Judetean pentru Conservarea Culturii Traditionale, respectiv directorului institutiei, Lucian Onciu, cãruia îi multumin pentru sprijinul acordat”, a spus Dãnut Ailincãi.