Cătălin Munteanu a asigurat bârlădenii că nu îi va dezamăgi. „Mulțumirile noastre se îndreaptă în primul rând către Dumnezeu, apoi către cei care ne-au stat alături din presa locală și au asigurat astfel acea transparență de care aveam nevoie ca să fie o licitație corectă. Și a fost foarte corectă. Asigur bârlădenii că ne vom respecta tot ce am precizat în ofertă. Prețul de 1 leu la bilet așa va rămâne cel puțin doi ani. Referitor la stațiile pe care le vom face, prima va fi gata până la sfârșitul anului, va fi la Crolox și va avea internet gratuit WI-FI, ca toate stațiile pe care le vom avea. Cu echipa pe care o avem, vom asigura în Bârlad un transport sigur și ultra moderizat. Prețul de 1 leu va fi în primul an sigur, iar dacă nu crește prețul la combustibil, va fi și după aceaa. Pentru noi este important să avem călători, să fie plin autobuzul. Avem călători, avem și profit. Trebuie să mulțumim și la CEC Bank, care ne-a ajutat și a fost alături de noi, ca și Mercedes leasing deasermeni, căruia îi mulțumesc”, a precizat Cătălin Munteanu.
SC Vetrantis SRL Bârlad face de asemenea și angajări, șoferii și taxatoarele de la firma Unistil, care va pleca peste câteva zile de pe traseele din Bârlad, fiind așteptați să dea concurs pentru angajare. „Nu vrem să lăsăm oamenii fără serviciu. Dorin Ticiu, șeful de garaj și cel care va răspunde de transportul din Bârlad, are 25 de ani de experiență, provine și el de la Unistil și va organiza testele pentru angajare. Angajăm doar pe cei care corespund, care vor trece testele, pentru că avem neoie de oameni competenți și de siguranță în trafic”, a mai spus Cătălin Munteanu. De asemeni, firma bârlădeană a anunțat că este decisă să investească și în transportul ieșean, deoarece peste trei – patru luni se va scoate la licitație și în capitala Moldovei concesionarea unor trasee. „Vom cumpăra caietul de sarcini și ne vom extinde și în Iași. Este un alt proiect de al nostru”, a mai precizat Cătălin Munteanu, la finalul conferinței de presă.