CANDIDATURI….La Biroul Electoral Judetean s-a lucrat la foc continuu, pânã la ora 24.00, asearã. S-au primit dosare, s-au verificat liste de semnãturi, s-au discutat candidaturi. S-au înregistrat, pe ultima sutã de metri, si unele surprize. Lista de consilieri judeteni a Frontului Demnitãtii si Identitãtii Nationale (FDIN) a fost respinsã, în urma unei sedinte-fulger a membrilor BEJ, seara trecutã, pe motiv cã nu existã numãrul de sustinãtori legali cerut de lege, în timp ce lista de partid a consilierului local Alexandru Volocaru, cea a Partidului National Democrat (PND), va fi contestatã în cursul zilei de astãzi de cãtre reprezentantul liberal în Biroul Electoral Judetean, avocatul Oana Iovu. „Am verificat lista de semnãturi a PND si, din 4.100 de semnãturi, am observat cã sunt sute sau mii de semnãturi identice, credem cã a semnat una si aceeasi persoanã peste tot. Cred cã mai bine de 30 de pagini din listã au semnãturi identice, de sus pânã jos”, a spus reprezentantul PNL. Scandal este si în teritoriu. Mai multi primari ai PSD au fost contestati sau urmeazã sã fie contestati în cursul zilei de astãzi, de cãtre candidatii de la Partidul National Liberal. La Deleni, primarul Vasile Zanfir a fost deja contestat de mai multi candidati, dar Judecãtoria Vaslui a respins deja toate contestatiile împotriva primarului.
Asearã, BEJ a respins mai mult de jumãtate din dosarele celor de la PSRo, pentru deficiente la completarea listelor, iar reprezentantii acestui partid au fãcut eforturi disperate pentru a depune listele de candidati.
Nouã partide sau asociatii au depus, ieri, liste de consilieri judeteni. Astfel, au depus liste pentru viitorul Consiliu Judetean, în termenul legal, urmãtoarele formatiuni: PSD, PNL, Frontul Demnitãtii si Identitãtii Nationale, Asociatia Partida Romilor Pro Europa, Partidul Miscarea Popularã, UNPR, Partidul National Democrat (PND), ALDE si Partidul Social Românesc (PSRo). Au fost si unele „eliminãri”, tot în cursul zilei de ieri, dupã o serie de decizii ale Biroului Electoral judetean. Astfel, Frontul Demnitãtii si Identitãtii Nationale a fost exclus din competitia electoralã, iar lista de candidati pentru CJ Vaslui a acestei formatiuni a fost respinsã, în urma unei sedinte-fulger a membrilor care compun Biroul Electoral Judetean, pe motiv cã nu existã numãrul legal de semnãturi pe listele de sustinãtori. La iesirea de la sedintã, avocatul Oana Iovu, reprezentantul PNL în Biroul Electoral Judetean, a spus cã liberalii vor contesta, în cursul zilei de astãzi, lista de sustinãtori ai PND, partid condus, la Vaslui, de consilierul local Alexandru Volocaru. „Am observat 30 de pagini cu semnãturi identice. Vom contesta listele la Judecãtoria Vaslui”, a anuntat avocatul Iovu, în jurul orei 17.30, la iesirea de la sedinta BEJ. Ultimii care au depus listele pentru Consiliul Judetean au fost cei de la PSRo, care au venit în numãr mare la Biroul Electoral judetean în jurul orei 19.30.
Romii au lista lor la CJ Vaslui, de numai cinci candidati. Târu, presedintele tiganilor, merge alãturi de PSD!
Primii care au depus ieri listã de candidati proprii la Consiliul Judetean au fost romii de la Asociatia Partida Romilor „Pro Europa”. Cãlin Stroe si Marcel Bosnea au venit înainte de ora 10.00 la BEJ si au asteptat rãbdãtori începerea programului de lucru cu publicul. Partida Romilor are listã de candidati si la primãria Vaslui, cu doar trei nume: Stroe, Bosnea si Ionela Enoiu. La Consiliul Judetean, tiganii au depus o listã cu cinci nume: Cãlin Stroe, Marcel Bosnea, Lorena Hurmuz (Bârlad), Valentina Cruceanu (Puiesti), Emil Bosnea (Ivãnesti). L-am întrebat pe Stroe, în calitatea sa de vicepresedinte al Partidei Romilor, care mai este rolul lui Ilie Târu, cel proclamat drept sef al tiganilor în judet, câtã vreme acesta candideazã pe lista de consilieri judeteni ai PSD. „Domnul Târu nu mai este presedintele nostru. Nu stiu ce face, este dreptul domniei-sale sã candideze la PSD”, a spus Stroe, dupã care a completat cã a spus totul „în glumã”. Ceea ce fac romii din Vaslui cu aceastã campanie electoralã este la limita legii. Ilie Târu a semnat listele de candidati la Consiliul Judetean din partea asociatiei „Partida Romilor”, ca presedinte al asociatiei, dar nu candideazã aici, ci pe lista celor de la PSD, unde a fost prezentat cu surle si trâmbite drept „reprezentant al romilor”. Cãlin Stroe spune cã tiganii sunt constienti cã au sanse minime de a accede în Consiliile Locale sau CJ, din cauza pragului de 5%. „Cum sã fac 5% în Vaslui, unde sunt, sã spunem, 40.000 de votanti, iar noi mai avem cam 900 de romi cu drept de vot? Nu vom trece noi pragul electoral, însã trebuie sã credem în sansele noastre, în unele comune”, sustine vicepresedintele Partidei Romilor. Stroe a dorit sã transeze problema cu Târu: „Ilie Târu este presedintele nostru. Nu vrea sã mai candideze pe listele noastre, e treaba lui. Nu are voie sã candideze? Cred cã nu a fãcut nimic ilegal. O sã verificãm puterea partidului. Am depus liste la Murgeni, Zorleni, Dumesti, Ivãnesti, Puiesti, Puscasi, Husi, Bârlad, Vaslui, Negresti. O sã vedem ce facem la alegeri”.
Tactica PNL în comune: contestã primarii PSD cu probleme de integritate
Rãzboiul rece dintre politicieni se mutã din Biroul Electoral Judetean în instantele de judecatã. PNL a gãsit o nouã tacticã pentru a hãrtui primarii lui Buzatu. Unii dintre ei au fost deja contestati, cazul lui Vasile Zanfir, de la Zorleni, care a primit mai multe contestatii la Judecãtorie, pe 25 aprilie, contestatii judecate în regim de urgentã. „Respinge ca neîntemeiatã contestatia la legea electoralã formulatã de contestatorul Esanu Dan, împotriva hotãrârilor Biroului Electoral de Circumscriptie nr. 27 Deleni, jud. Vaslui nr. 2/22.04.2016 privind admiterea propunerii candidatului Zanfir Vasile pentru functia de primar al com. Deleni, depusã de Organizatia Judeteanã a PSD Vaslui si nr. 5/22.04.2016 privind admiterea propunerii de candidati a numitilor Zanfir Vasile si Roman Tãnase pentru functia de consilieri local în cadrul Consiliului Local al Com. Deleni, depusã de Organizatia Judeteanã a PSD Vaslui”, au decis magistratii Judecãtoriei Vaslui. Si la Muntenii de Jos plouã cu contestatii în instante. „Respinge ca neîntemeiatã contestatia la legea electoralã formulatã de petenta Organizatia Comunalã a PNL Muntenii de Sus, împotriva hotãrârilor Biroului Electoral de Circumscriptie nr. 54 Muntenii de Sus, jud. Vaslui nr. 7/22.04.2016 privind admiterea propunerii candidatului Bãlu Ciprian pentru functia de primar al com. Muntenii de Sus, depusã de Bãlu Ciprian – candidat independent si nr. 8/22.04.2016 privind admiterea propunerii candidatului Bãlu Ciprian pentru functia de consilier local în cadrul Consiliului Local al Muntenii de Sus, depusã de Bãlu Ciprian – candidat independent”, au decis, ieri, magistratii Judecãtoriei Vaslui. S-a înregistrat si o contestatie din partea primarului PSD de la Cozmesti, Sima Hristache, care a contestat lista de consilieri a PNL, actiune respinsã în instantã.
Decizia care poate bulversa alegerile în Vaslui: vom avea douã tururi de scrutin?
Cu doar o lunã înainte de alegerile locale, o decizie a Curtii Constitutionale poate da peste cap toate planurile politice. Guvernul se pregãteste pentru orice variantã, inclusiv pentru organizarea alegerilor în douã tururi. Ministerul Finanțelor Publice lucreazã la un proiect de rectificare bugetarã pentru alegerile locale 2016. Acest lucru ar putea însemna cã Guvernul Ciolos se pregãteste de alegeri în douã tururi. Pe 4 mai, judecãtorii constitutionali vor decide dacã articolul care prevede alegerea primarilor într-un singur tur este constitutional sau nu. În cazul în care acesta va fi declarat neconstitutional, Guvernul ar putea reglementa prin ordonantã de urgentã situatia, având în vedere cã nu mai existã timpul necesar pentru parcurgerea traseului legislativ din Parlament. Alegerile în douã tururi de scrutin ar însemna o mare problemã pentru primarii PSD în functie, în jur de 70 la Vaslui, pentru cã un numãr important de edili ar pierde functiile, într-o confruntare cu douã tururi. (Daniel Tãnãsuc)