TRIST Într-o singurã cãmãrutã, cinci surioare din municipiul Husi trãiesc o copilãrie asa cum nu ar trebui sã existe! Nicoleta (12 ani), Andreea (7 ani), Elena (4 ani), Raluca (3 ani) si Alina (2 ani) nu au jucãrii, nici dulciuri si nici mãcar o fereastrã pe unde sã intre soarele si aerul curat. Nicoleta este elevã în clasa a V-a si, ca sã îsi facã temele, merge pe la colegi. Andreea si Elena merg la grãdinitã. Trãiesc, împreunã cu pãrintii lor, din pensia pe caz de boalã a tatãlui, banii de alocatii, dar si cele douã portii de mâncare, asigurate zilnic de Cantina de Ajutor Social. De Paste, spune mama, sunt atât de necãjiti, încât nu stie dacã vor avea ce pune pe masã. Surioarele, în schimb, prea mici pentru a întelege greul, îl asteaptã, totusi, pe Iepuras!
Aceastã familie a mai fost ajutatã de câtiva huseni inimosi, ba chiar si de o fundatie, înduiosatã de soarta celor cinci fetite. Cu totii au ajutat la demararea unor lucrãri de refacere a locuintei, aflate în apropierea Bisericii “Sfântul Gheorghe”, însã lucrurile nu au mers în directia bunã. Nu s-a mai continuat nimic la casã, iar baza a rãmas iarna trecutã tot la cãmãruta strâmtã si murdarã. Acum, de când a venit vremea caldã, fetele stau mai mult pe afarã. Nicoleta, fetita cea mai mare, este în clasa a V-a si merge la fundatia “Star of Hope”, unde, gratie generozitãtii doamnelor responsabile, ea a fost acceptatã si anul acesta, desi a trecut de învãtãmântul primar. Andreea, 6 ani, si Elena, 4 ani, merg la grãdinitã. “Nu prea avem cu ce le îmbrãca pentru grãdinitã si am spus de multe ori cã nu le mai lãsãm. Dar lor le place la grãdinitã, cã acolo au jucãrii si e curat”, spune mama, Lãcrãmioara Bahnar, 37 de ani.
“Copiii nu au nicio vinã”
“Noi trãim din alocatia fetelor si pensia tatãlui, pe caz de boalã. Eu mai iau si douã portii de mâncare de la Cantina de Ajutor Social. E greu, dar cãutãm sã ne descurcãm. Fetelor nu pot sã le iau ce au nevoie, cã ele ar vrea jucãrii, rechizite. Le place sã deseneze, sã coloreze. Dar banii se duc pe mâncare. Le fac cartofi prãjiti, mai cumpãrãm, când avem bani, si brânzã din oras. Carne nu le luãm, cã e scumpã”, spune mama. Oamenii cu suflet bun le vãd pe cele cinci surioare blonde, toate cu niste superbi ochi albastri, si vin si le mai aduc mici daruri. “Pãrintii sunt asa cum sunt si nu are rost sã mai comentãm. Dar copiii nu au nicio vinã. Poate pãrintii sunt de judecat, poate nu, dar copiii trebuie ajutati. Noi le mai dãm câte ceva, câte o hãinutã, pentru cã sunt tare cumintele si vesele, dar nu putem face ca sã aibã traiul mai usor”, spun vecinii.
