spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Elevii de la Arsura, competitivi la “sportul mintii”!

- Advertisement -

AMBITIOSI Îndemnati sã aleagã sahul ca “sport al mintii”, foarte folositor dezvoltãrii intelectuale, copiii de la sate devin, de la o lunã la alta, jucãtori redutabili. Dupã ce unul dintre membrii Clubului de Sah “Gambit” Husi a decis sã predea, sãptãmânal, cursuri de sah elevilor de gimnaziu de la Scoala Arsura, iatã cã aici s-a desfãsurat deja si o competitie serioasã, de unde au si fost selectati sase copii, pentru urmãtorul concurs judetean.

“În cea de-a treia zi din Sãptãmâna Altfel s-a desfãsurat la Scoala Gimnazialã Arsura, concursul de sah, editia a-ll-a, organizat de Clubul de Sah “Gambit” Husi, reprezentat de domnul Ursan Marius Cornel, în parteneriat cu Asociatia “Pãrintii de la Grãdinita nr. 1” Husi, reprezentatã de domnul Ciobanu Ginu. Concursul s-a desfãsurat în sistem elvetian, pe 4 categorii de vârste. La fiecare categorie locul I a fost premiat cu trofeu, medalie si diploma. La concurs au participat 40 de elevi, dintre care s-au evidentiat: (pentru clasele I si a II-a) locul I – Mocanu Daniel si Dima David, locul II – Teclici Marina, locul III – Ranga Ana -Maria si Cristin Rares; (pentru clasele a III-a si a IV-a): locul I – Vârlan Paul Gabriel si Birsa Elisabeta, locul II – Ifteni Mihãitã, locul III – Vasilache Marlena si Maftei Teodora; (la clasele a V-a si a VI-a): locul I – Mocanu Iosif si Ciobanu Radu, locul II – Ifteni Flavius si Barca Sergiu, locul lll – Hariton Adrian; (la clasele a VIl -a si a VIII-a): locul I – Tanta Cosmin si Costin Elvis, locul ll – Ranga Petru si Carp Alexandru, locul lll – Dima Roxana. Concursul a fost arbitrat de domnii Ursan Marius Cornel si Ciobanu Ginu”, au transmis organizatorii. “Apreciem faptul cã domnii Ciobanu si Parteni au organizat, timp de 2 luni, cursuri de sah gratuite în scoala noastrã. Sperãm cã prin pasiunea noastrã fatã de acest sport i-am convins sã revinã pentru cea de-a treia editie”, a spus directorul scolii, prof. Dumitru Vasile. “Sunt surprins plãcut de pasiunea fatã de sah a elevilor de la Arsura si modul în care acestia au înteles fazele partidei, deschiderea, jocul de mijloc si finalul. Toti au fost buni, dar sase dintre ei s-au evidentiat prin stilul lor de joc, ceea ce m-a fãcut sã-i selectez pentru concursul judetean “Radical Grup”, ce se va desfãsura sâmbãtã, 23 aprilie 2016, la Vaslui”, a spus sahistul Ursan Marius Cornel.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.