spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Fiscul pregãteste “lista rusinii”, pe care se vor regãsi peste 5.000 de contribuabili cu datorii la bugetul de stat

- Advertisement -

ATENTIONARE…ANAF a anuntat cã mãreste cuantumul minim al datoriilor la buget care vor fi publicate la sfârsitul acestei luni, mai precis, pe 30 aprilie a.c. Dacã initial toti cei care aveau datorii de minimum 100 de lei urmau sã aparã cu adresã pe o listã a rusinii, acum doar persoanele fizice cu restante de peste 1.500 de lei vor mai fi fãcute publice, ceea ce înseamnã cã peste 5.000 de contribuabili din Vaslui se vor trezi pe “lista rusinii”. Agentia Nationalã de Administrare Fiscalã a anuntat deja cã, în cazul marilor contribuabili, orice datorie care sare de 100.000 lei îi plaseazã pe “lista rusinii”. În cazul firmelor mijlocii, plafonul este de 50 de mii de lei, iar în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv persoanele fizice care au obligatii fiscale restante aferente activitãtilor economice desfãsurate independent sau profesiilor libere, pragul este de 10 mii de lei.

Începând de la 30 aprilie, ANAF va face publice pe internet doar numele persoanelor fizice care au datorii la stat de peste 1.500 lei. Fiscul intentiona sã publice lista datornicilor la 1 martie, iar pragul anuntat atunci era de 100 de lei în cazul persoanele fizice, dar proiectul s-a amânat. ANAF precizeazã cã vor primi notificãri toti contribuabilii ale cãror restante fiscale trebuie publicate, “pentru a avea posibilitatea stingerii acestora sau clarificãrii situatiei fiscale”. ANAF anuntã cã mãreste cuantumul minim al datoriilor la buget care se vor publica pe www.anaf.ro, începând cu 30 aprilie, astfel: 100.000 lei în cazul marilor contribuabili; 50.000 lei în cazul contribuabililor mijlocii; 10.000 lei în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv persoane fizice care au obligatii restante aferente activitãtilor economice desfãsurate independent sau profesiilor libere; 1500 lei, în cazul persoanelor fizice, altele decât cele din categoria anterioarã. Fiscul precizeazã cã obligatia de publicare a listei datornicilor este prevãzutã de art. 262 din Codul de procedurã fiscalã, aprobat prin legea 207/2015. Organele fiscale centrale publicã pe pagina de internet a ANAF lista debitorilor care înregistreazã obligatii fiscale restante si suma acestor obligatii. Listele se publicã separat pentru debitori – persoane juridice, si debitori – persoane fizice. Nu sunt considerate obligatii fiscale restante: obligatiile fiscale pentru care s-au acordat si sunt în derulare înlesniri la platã, dacã pentru acestea nu s-a împlinit termenul de platã prevãzut în actul de acordare a înlesnirii; obligatiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale a cãror executare este suspendatã; obligatiile fiscale cu termene de platã viitoare stabilite în planul de reorganizare judiciarã. Plafoanele la care se referã ordinul sunt diferite. Astfel, 1500 lei pentru marii contribuabili, 1.000 lei, pentru contribuabilii mijlocii, 500 lei, pentru ceilalti debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care desfãsoarã activitãti în mod independent sau exercitã profesii libere si 100 lei, pentru persoanele fizice.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.