spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Profesorii, la un pas de pensiile speciale

- Advertisement -

VENITURI …Proiectul care acordã personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare si control, cu o vechime de cel putin 30 de ani, o pensie de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimul an de activitate a trecut tacit de Camera Deputatilor, pentru cã nu a fost discutat în plen, urmând acum sã fie dezbãtut în Senat. Proiectul initiat de un grup de 15 deputati si senatori, majoritatea de la PSD si doi neafiliati, a fost însã avizat negativ atât de comisii, cât si de Guvern. Avizele negative au fost acordate cu argumentul cã nu este indicatã sursa de finantare, iar tinerii profesori vor fi discriminati, deoarece dascãlii aflati în ultimul an de muncã vor putea obtine norme duble doar pentru a-si mãri salariul înainte de pensie, iar tinerii profesori vor rãmâne cu norme reduse, fiind astfel premise pentru fraudarea sistemului de remuneratii.

Proiectul a fost redactat în Parlament pe fondul reactiei negative primite din partea societãtii dupã ce parlamentarii si-au asigurat banii de bãtrânete atât lor si functionarilor din subordine, cât si primarilor, presedintilor de consilii judetene si altor alesi locali, prin introducerea pensiilor speciale. “Uzura (fizicã si psihicã) generate de exercitarea muncii de formare a tinerilor e cel putin egalã cu aceea a magistratului. Complexitatea meseriei de dascãl cere un efort sustinut si permanent de pregãtire si perfectionare pe toatã durata activitãtii. Dascãlul este nevoit sã facã fatã stresului accentuat al meseriei în asa fel încât sã nu se resimtã efecte negative în interactiunea cu elevii”, se ararã în expunerea de motive. Tot în expunerea de motive se precizeazã cã, în prezent, Legea educatiei nationale nr. 1/2011 prevede la art 284, alin.1 cã personalul didactic beneficiazã de pensie în conditiile legii privind asigurãrile sociale si pensiile din sistemul public. În acelasi timp, spun initiatorii, legea defineste învãtãmântul ca “prioritate nationalã”. Autorii propunerii mai sustin cã, la fel ca magistratii, profesorii sunt îndreptãtiti sã beneficieze de pensii speciale. Desi pentru parlamentari Guvernul a evitat sã exprime un punct de vedere, în care sã precizeze clar dacã sustine sau nu proiectul, si a preferat sã lase Parlamentul sã decidã, pentru profesori, Executivul a transmis cã nu sustine proiectul pensiilor speciale, deoarece nu sunt indicate sursele de finantare, iar cheltuielile bugetare ar fi majorate. La sectiunea impact macro-economic, initiatorii au precizat cã “proiectul nu se referã la acest subiect”. În schimb, ei precizeazã, la capitolul impact social, cã o astfel de lege asigurã “recunoasterea statutului cadrelor didactice în societate, precum si echitate în raportul cu alte categorii bugetare care beneficiazã de pensii în conditii speciale”. La rândul sãu, Consiliul Economic si Social, care înglobeazã sindicate si patronate, a respins proiectul cu argumentul cã tinerii profesori vor fi discriminati, deoarece dascãlii aflati în ultimul an de muncã vor putea obtine norme duble doar pentru a-ti mãri salariul înainte de pensie, iar tinerii profesori vor rãmâne cu norme reduse, fiind astfel premise pentru fraudarea sistemului de remuneratii. CES solicitã sã fie gãsite metode alternative de crestere a pensiilor profesorilor, care sã mentinã functional principiul echitãtii sociale si al recompensei meritorii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.