SANSÃ… Un bãiat din Bunesti-Averesti, Lucian Constantin Bogdan, nãscut în urmã cu 20 de ani, cu hipoacuzie bilateralã profundã, are nevoie de ajutor! Elev al unei scoli speciale din Iasi, bãiatul a demonstrat acolo cã îsi poate depãsi cu mult curaj deficienta, luând premii în competitii sportive, la teatru, ba chiar primind si o diplomã pentru “Cel mai harnic bãiat”. Numai cã, spune el, nimic nu l-ar face mai fericit decât sã audã mãcar putin sunetele din jur si vocea celor dragi! Mama nu are cum sã îi cumpere aparatul auditiv, cãci chibzuieste cum poate mai bine, lunã de lunã, un ajutor social si banii de alocatii.
Multi dintre oamenii care au avut sansa de a se fi nãscut perfect sãnãtosi nici mãcar nu-si pot închipui cum este, de pildã, sã trãiesti fãrã sã auzi glasul mamei, desi aceasta îti vorbeste zi de zi! Cum o fi sã nu auzi niciodatã un cântec sau vorbele prietenilor!? Lucian, un bãiat din satul Armãseni, comuna Bunesti-Avresti, s-a nãscut surdo-mut, însã, în lumea sa fãrã sunete, a învãtat poate mai bine decât altii, sã fie bun, blând si harnic. Asa îl laudã mama sa, care i-a purtat mereu de grijã cum a stiut mai bine, desi mai avea alti sase copii. Acum, Lucian are nevoie de un aparat auditiv performant, care i-ar putea fi de mare folos, dar de unde sã dea mama 8.000 de lei, dacã îsi chibzuieste un ajutor social, de la lunã la lunã?! Ieri, când trecea prin Husi, alãturi de mama sa, bãiatul în vârstã de 20 de ani a vãzut într-o vitrinã un banal hanorac bleumarin. Degeaba i-a fãcut semne mamei cã i-ar plãcea mult haina aceea, cãci mama i-a rãspuns cã “nu se poate”. “Îi place sã fie curat, sã fie îmbrãcat frumos, dar dacã îi spun cã mama nu are, îmi face semn cã nu se supãrã”, spune Elena. Îsi aminteste cã a descoperit foarte târziu deficienta copilului. Avea în jur de 2 ani si a crezut cã asa e el, vorbeste mai greu. Odatã însã a cumpãrat un ceas, de a cãrui sonerie ceilalti frati ai bãiatului erau foarte încântati. Numai Lucian nu reactiona. “Atunci mi-a venit ideea sã pun ceasul sã sune si sã îl apropii de urechea lui, fãrã sã mã vadã. Si am rãmas înlemnitã când am înteles cã el nu aude. Am venit repede la spital la Husi, am primit trimitere la Iasi, iar acolo, la Spitalul <<Sf. Maria>>, apoi la Recuperare, unde doctorii Dan Martu si Cozma Sebastian au fãcut investigatii, mi-au spus cã 25.000 euro mã costã operatia si un aparat performant, dar le-am spus cã nici dacã vând toate casele din sat s-ar putea cã nu strâng acesti bani. Era prin 2001”, povesteste Elena. S-a întors acasã, a dat bãiatul la o grãdinitã normalã, unde firea blândã a copilului l-a ajutat sã se înteleagã foarte bine cu copiii. Apoi a fost dus la Scoala Specialã “Vasile Pavelcu” din Iasi, destinatã persoanelor cu astfel de probleme medicale.
“Zâmbeste mamei si îi spune prin semne sã nu se supere, cã asa a fost sã fie”!
Acolo, Lucian trãieste de 12 ani, venind acasã doar în vacante. Se întelege bine cu colegii, bolnavi ca si el. A învãtat sã fie constiincios si harnic, iar mama nu conteneste sã îl laude. “Merge la concursuri de teatru, de sport si a primit de la scoalã si o diplomã pentru <<cel mai harnic bãiat>>. Mã doare însã sufletul cã nu pot face mai mult pentru el. Când vine acasã, îmi cere câteodatã un bãnut, dar eu îi spun cã nu am. Iar el întelege. Avea un telefon cu care îmi scria mesaje de la scoalã, de la Iasi, sau mã sunau cu el colegii lui, care mai pot vorbi un pic, ca sã-mi spunã ce nevoi are. Dar acum câteva zile l-a uitat într-un pantalon pus la spãlat si a rãmas fãrã el”, povesteste mama, privindu-l cu duiosie. El zâmbeste mamei si îi spune prin semne sã nu se supere, cã asa a fost sã fie. Mama lui Lucian sustine cã un implant care l-ar ajuta sã audã foarte bine costã în jur de 25.000 euro, dupã cum i-au spus medicii, însã aparatul auditiv de care acum are nevoie costã în jur de 8.000 lei. “Din partea Casei de Asigurãri de Sãnãtate putem beneficia de sustinerea financiarã pentru o parte a pretului, dar diferenta trebuie sã o punem noi. Si dintr-un ajutor social si alocatiile copiilor nu am cum sã economisesc”, spune mama.
