PREMIERÃ…Colegiul Tehnic “Marcel Guguianu” din Zorleni va gãzdui etapa judeteanã a Olimpiadei de Geografie, la care vor participa 85 de elevi si care va avea loc pe 19 martie. Este o premierã sustinerea unei olimpiade judetene la o unitate de învãtãmânt din mediul rural, iar decizia Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Vaslui nu a fost întâmplãtoare. În ultimii ani, elevii care frecventeazã cursurile scolilor “de la tarã” au arãtat cã au potential si s-au remarcat la concursuri si olimpiade, iar colectivele de profesori, foarte bine închegate, au demonstrat cã sunt capabile sã organizeze astfel de evenimente. Conducerea Colegiului si cadrele didactice din Zorleni au un ajutor important în primarul comunei, Paula Hultoanã, care îi asigurã cã îi va sprijini. Mentionãm si faptul cã, de-a lungul anilor, echipele de elevi din Vaslui, care au participat la etapa Nationalã a Olimpiadei de Geografie, s-au remarcat clasându-se pe locuri fruntase, iar anul trecut lotul din Vaslui a ocupat chiar prima pozitie, de aceea elevii trebuie sustinuti.
“Am stabilit olimpiada de geografie la o scoalã din mediul rural, respectiv Liceul <<Marcel Guguianu>>, în ideea de a trage un semnal de alarmã cã si scolile din mediul rural meritã atentia noastrã si sunt capabile sã realizeze asemenea evenimente, pentru cã au colective de profesori de calitate, iar în ultimii ani au început sã aparã rezultate foarte frumoase din mediul rural la concursuri si olimpiade. Am toatã încrederea cã cei doi directori de scoli din Zorleni, ambii profesori de geografie, cu sprijinul doamnei primar, Paula Hultoanã, vor organiza cu succes aceastã olimpiadã, un eveniment care îi onoreazã si în obligã”, a declarat Gabriela Placintã, inspector general al ISJ Vaslui.
Primãria va sustine organizatorii olimpiadei
Anul trecut, olimpiada judeteanã a avut loc la Colegiul National <<Cuza Vodã>> din Husi, iar organizarea a fost una exceptionalã, sustin reprezentantii inspectoratului. Tocmai de aceea asteptãrile sunt destul de mari si anul acesta. Colegiul din Zorleni se poate baza pe sprijinul comunitãtii locale, dar mai ales pe sprijinul primãriei. “Sunt tare bucuroasã cã, pentru prima datã în istoria învãtãmântului vasluian, se organizeazã o fazã judeteanã pentru elevi în mediul rural. Vom fi lângã organizatorii acestui eveniment. Geografie, de altfel, a fost materia mea preferatã încã din scoala primarã. Cei de la Colegiul Tehnic <<Marcel Guguianu>> vor fi la înãltimea asteptãrilor, iar noi le vom suplimenta bugetul cu suma pe care o vor solicita, ca totul sã fie organizat la superlativ. Îi astept pe organizatori la Primãrie, ca sã facem necesarul, pentru a avea cunostintã de câti bani sunt necesari, ca sã-i includem în bugetul local”, a precizat primarul comunei Zorleni, Paula Hultoanã.
Elevii vasluieni, primii pe tarã la Geografie
Geografie este o disciplinã foarte iubitã de elevii vasluieni, iar rezultatele înregistrate la concursuri si olimpiade confirmã acest lucru. Anul trecut, lotul de olimpici din Vaslui a obtinut cel mai mare punctaj pe tarã la etapa nationalã a Olimpiadei de Geografie, astfel cã judetul a ocupat în clasament prima pozitie. De altfel, datoritã rezultatelor foarte bune obtinute de-a lungul anilor, în anul scolar 2014-2015, dupã ce doi elevi de clasa a VIII-a si doi elevi de clasa a X-a au obtinut la etapa judeteanã aceleasi punctaje, Ministerul Educatiei, în urma cererii suplimentãrii de locuri pentru nationalã, din totalul celor 7 locuri suplimentate, a acordat douã Vasluiul. “Anul acesta avem interesul de a ne mentine în clasamentul national. Cred cã lotul va fi cel putin la fel de bun ca anul trecut pentru cã avem copii foarte buni. Multumesc profesorilor cã s-au mobilizat, s-au implicat în pregãtirea elevilor si în organizare, lucru care se va întâmpla si la etapa judeteanã”, a declarat Eduard Andriescu, inspector de geografie. Alegerea Colegiului Tehnic “Marcel Guguianu” din Zorleni nu a fost întâmplãtoare. “În ultimii patru ani am încercat sã promovez mediul rural. Sunt elevi cu potential si vrem sã îi încurajãm. De exemplu, Ionut Sorea (fost elev al Liceului Tehnologic “Nicolae Iorga” din Negresti si a obtinut numersoase premii la concursurile si olimpiadele de Geografie, anul trecut obtinând chiar cel mai bun punctaj pe tarã la Olimpiada Nationalã de Geografie – n.r.) este din mediul rural. Anul acesta, am decis ca olimpiada sã aibã loc la Zorleni pentru cã acolo este un director inimos, Gându Liviu, care se implicã foarte mult”, a mai spus Eduard Andriescu.
Profesorii vasluieni propun anual subiecte pentru olimpiadã
Trebuie sã mentionãm si un alt aspect, care pune în evidentã nivelul înalt de pregãtire al profesorilor vasluieni. În fiecare an, Ministerul Educatiei solicitã cadrelor didactice din Vaslui care predau aceastã disciplinã sã propunã subiecte atât pentru etapa judeteanã a olimpiadei, cât si pentru etapa nationalã. “Se apreciazã calitatea subiectelor. Echipa care realizeazã subiectele este formatã din profesori de la Colegiul National <<Gheorghe Rosca Codreanu>>, Liceul <<Stefan Procopiu>>, Colegiul Economic <<Anghel Ruginã>>, Liceul <<Ion Mincu>>, Colegiul National <<Cuza Vodã>> Husi si chiar profesori din mediul rural”, a declarat Eduard Andriescu.