Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, a anunțat, miecuri, că procesul de disponibilizare a prefecţilor continuă, chiar dacă miercuri Executivul nu făcut schimbări. În acest context, Suciu a anunțat că Executivul caută şi evaluează în prezent persoane care au capacitatea de a deţine funcţia de prefect, potrivit Mediafax.
„Astăzi nu, procesul însă continuă. Suntem în evaluare, nu a prefecţilor care vor fi disponibilizaţi, ci căutăm acele persoane care pot ocupa şi care pot conduce judeţele şi Guvernul să aibă încredere în capacitatea lor de a deţine această poziţie”, a declarat Suciu, întrebat de jurnaliști dacă s-a continuat procesul de înlocuire a prefecţilor.
Întrebat dacă faptul că miercuri nu s-a luat nicio decizie are legătură cu solicitarea ALDE ca premierul să vină în Senat, pentru a da explicaţii după disponibilizările de săptămâna trecută, dar Dan Suciu a negat.
„Nu, n-are nicio legătură. Pur şi simplu există la nivelul Guvernului mai multe propuneri pentru diferite funcţii. Facem aceste evaluări pe baza unei competenţe profesionale dovedite”, a explicat Suciu.
Reamintim că premierul Dacian Cioloș a fost chemat în plenul Camerei Deputaților, la inițiativa grupului parlamentar ALDE, la „Ora prim-ministrului”, pentru o dezbatere pe tema criteriilor în desemnarea noilor prefecți. ”Ora prim-ministrului” a fost programată inițial să se desfășoare pe 7 martie, dar, pentru că premierul este plecat atunci la Bruxelles, dezbaterea va avea loc pe 14 martie, potrivit Agerpres.
Cioloș va fi prezent pe 14 martie, în plenul Camerei Deputaților, la „Ora prim-ministrului”.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/guvernul-continua-revocarea-prefec-ilor-suciu-cautam-persoane-care-pot-ocupa-functia_1893636.html#ixzz41AAvU0vz
Follow us: @realitatea on Twitter