ANIVERSARE Husenii au astãzi un bun prilej de a-i multumi celui care, prin munca si talentul sãu, a fãcut ca numele orasului sã fie rostit de mii de ori, cu mândrie, alãturi de cel al dansatorilor ansamblului “Trandafir de la Moldova”! Este vorba despre maestrul coregraf Virginel Solomon, cel care astãzi împlineste o frumoasã vârstã, dar si nu mai putin de 40 de ani de carierã artisticã.
Fãrã îndoialã, coregraful Virginel Solomon este unul dintre cei mai apreciati huseni. Astãzi, la ceas aniversar, este un prilej numai bun de privit înapoi, în timp, acolo unde a început o pasiune care avea sã fie cu generozitate împãrtãsitã si sutelor de copii ai Husului: dansul! S-a nãscut în 1966 în frumoasa comunã Pãdureni, unde, deloc întâmplãtor, traditiile si folclorul au un rol de cinste. La numai 10 ani, cu plãcerea unui talent încã nedescoperit, copilul de atunci a început sã danseze în reputatul ansamblu “Stejãrelul”. 25 de ani a activat alãturi de artistii de vazã ai Pãdureniului, încurajat de învãtãtorul (devenit primar) Temistocle Diaconu, un important sustinãtor al folclorului în zonã, dar si de George Ilascu. Nu i-a uitat pe acesti doi oameni importanti în viata sa, motiv pentru care, în aceastã zi specialã, Virginel Solomon tine sã le multumeascã. “Au fost în viata mea doi oameni importanti si deosebiti, pe care nu îi voi uita si cãrora vreau sã le multumesc din tot sufletul, cã m-au descoperit si mi-au îndrumat pasii în aceastã lume minunatã a dansului si cântecului popular”, a spus Virginel Solomon.
“Sã fii coregraf al unui ansamblu presupune sã te învârti într-un cerc al infinitului”!
Cu “Stejãrelul” Pãdureniului a colindat lumea si a strâns aplauze al cãror rãsunet nu va fi uitat niciodatã. Cu coregrafii impacabile si cu mândrul port popular a mers alãturi de colegii sãi, în Belgia, Franta, Elvetia, Cehia, Ungaria, Italia, Republica Moldova, dar mai ales pe scenele tãrii, unde publicul reactiona cu entuziasm la sârbele si horele “Stejãreilor”. A urmat apoi un proiect ce avea sã devinã unul dintre cele mai importante repere culturale ale întregii zone, înfiintarea ansamblului “Trandafir de la Moldova”. Îsi aminteste cu plãcere faptul cã s-a mutat la Husi, la initiativa dragului sãu prieten, Valericã Petraru, maestrul dirijor atât de îndrãgit de huseni, iar împreunã cu directorul Casei de Culturã de atunci, inginerul Sergiu Gãinã, au înfiintat în 1999, ansamblul “Trandafir de la Moldova”. Era o echipã de 24 de perechi de dansatori si 15 instrumentisti talentati. “Sã fii coregraf al unui ansamblu presupune sã te învârti într-un cerc al infinitului. Generatiile vin si pleacã. Acum lucrez cu 160 de copii, cei mai mici sunt de grãdinitã. Sunt ajutat chiar de unul dintre dansatorii din prima generatie, Narcis Birliga, atât de pasionat de dans, încât vrea sã ducã astfel traditia mai departe”, a spus coregraful Solomon.
E o mândrie pentru ansamblurile din zonã sã îl aibã coregraf pe maestrul Solomon de la Husi!
Talentul cu care a fost înzestrat Virginel Solomon a fost slefuit în cei patru ani petrecuti la Academia de Folclor, alãturi de mari coregrafi ai României, precum Teodor Vasilescu, Marin Barbu si multi altii. A cutreierat aproape toate zonele tãrii, pentru a învãta cele mai autentice dansuri. În prezent este unul dintre cei mai importanti coregrafi din zona Moldovei si numai alãturarea numelui sãu cu cel al unui ansamblu folcloric dã acestuia o tinutã aparte. E o bucurie si o onoare pentru ansambluri din zonã, precum Zestrea Muntenilor” sau “Hora Vasluiului”, cel din urmã coordonat de Lucian Onciu, despre care Virginel Solomon spune mereu cã este “un om si un prieten deosebit”, sã îl aibã coregraf pe maestrul Virginel Solomon, de la “Trandafir de la Moldova”!
“Eu vreau doar sã învãt cât mai multi copii si tineri ceea ce eu, la rândul meu, am învãtat!”
Are acum, la ceas aniversar, un mesaj de suflet pentru toti cei cu care a colaborat de-a lungul vremii sau care au aplaudat cu însufletire, atunci când “Trandafirii”, dar si toti dansatorii pe care îi îndrumã, au apãrut, mândri si eleganti, pe scenã. “În culturã treburile sunt complicate, dar eu vreau doar sã învãt cât mai multi copii si tineri ceea ce eu, la rândul meu, am învãtat! Îmi doresc asta, întrucât dansul popular traditional sã se pãstreze. Multumesc publicului, mereu cald si sensibil la folclor. Multumesc dansatorilor si muzicienilor de la Trandafir de la Moldova si Hora Vasluiului, dar si tuturor celor cu care am lucrat si cu care am legat prietenii minunate, spunându-le cã sunt mândru si onorat sã fiu înconjurat de asemenea tineri iubitori de folclor”, a precizat, la ceas aniversar, coregraful husean, Virginel Solomon. La multi ani, maestre!