LOVE… Vasluienii sãrbãtoresc, astãzi, Dragobetele. Un spectacol similiar celui de Ziua Îndrãgostitilor îi asteaptã pe acestia în Piata Civicã, pentru a sãrbãtori iubirea în stil românesc. Alãturi de Romy Daways, acestia au din nou ocazia de a-si oficializa relatia în fata legii, desigur, doar pentru 24 de ore. Cum se sãrbãtorea în trecut Dragobetele, care este semnificatia acestei zile, dar si cum este astãzi privitã aceastã sãrbãtoare, cititi în rândurile urmãtoare. Profesorul si etonologul vasluian Dan Ravaru ne povesteste lucruri interesante despre sãrbãtoarea Dragobetelor.
“În zilele noastre asistãm la o adevãratã ofensivã împotriva datinilor si obiceiurilor românesti, ofensivã la care participã unii din naivitate, ca sã nu spunem din prostie, iar altii din rea-vointã, determinatã de variate cauze si scopuri. Astfel, noi românii, care avem unul dintre cele mai importante tezaure folclorice din Europa, poate chiar cel mai important, am ajuns sã împrumutãm obiceiuri firave si uneori pur comerciale de la altii, ignorând marea noastrã avutie. În aceastã tristã tendintã se înscriu Halloween, colindele de tipul Gingle Bels si pricãjitul si mult comercializatul Sf. Valentin. În plan românesc, opus acestui produs al religiei banului, care tinde sã înlocuiascã religia crestinã în Occident, se înscrie din ce în ce mai putin cultivatul, dar vigurosul si reprezentativul personaj al folclorului nostru, Dragobetele. Chiar dacã numele acestui strãvechi membru al panteonului românesc nu mai este cunoscut în unele pãrti ale tãrii, practici legate de sãrbãtorirea sa existã pretutindeni”, spune etnologul Dan Ravaru.
“Sãrutul respectiv era considerat un început de logodnã”
“La îndepãrtatele sale origini, în lumea strãmosilor nostri traco-daco-geti, Dragobetele era unul dintre cei mai importanti zei, corespunzând cu Eros sau Cupidon din mitologia greco-romanã. A rãmas în mentalul folcloric românesc drept un tânãr frumos, atrãgãtor, concentrând asupra sa toate privirile si simbolizând atât dragostea, cât si natura în momentul exploziv al reînvierii sale. De aceea, pe 24 februarie (uneori si pe 28 februarie, 1 sau 25 martie) cete de tineri, bãieti si fete, de duceau în pãduri, mai întâi despãrtiti unii de altii. Fetele culegeau flori sau adunau rãmãsitele zãpezii de peste iarnã, pe care le topeau si se spãlau apoi cu apa obtinutã astfel, pentru a fi frumoase tot timpul anului. În acest timp, bãietii adunau vreascuri si aprindeau un foc în jurul cãruia se reuneau cu totii. Urmau discutii din ce în ce mai aprinse si apropiate de tematica eroticã. Dupã prânz, la un moment dat, începeau sã fugã cãtre sat. Tânãrul care prindea o fatã, o sãruta, iar sãrutul respectiv era considerat un început de logodnã. Bineînteles, exista o oarecare regie, fetele se lãsau prinse numai de cãtre cine doreau ele. Ceea ce se petrecea acolo devenea cunoscut pentru întreaga comunitate, pãrintii având reactii aprobatoare sau contrare. Toate aceste trãiri erau strâns legate de naturã în general, în trecut omul se considera în permanentã parte componentã a acesteia. Astfel, sentimentele umane erau transferate si asupra celorlalte fiinte”, povesteste Dan Ravaru.
Pe 24 februarie se împerecheau pãsãrile
“De asemenea, tot în trecut, se considera cã de Dragobete are loc împerecherea si altor fiinte, în primul rând a pãsãrilor, ele fiind întotdeauna considerate simboluri ale dragostei. Pãsãrile care reuseau aceastã apropiere de Dragobete, nu aveau cum sã mai aibã pui, pe când celelalte fãceau ouã si îsi confectionau cuiburi. Tot atunci, sãtenii aruncau boabe de grâu, orz, secarã sau porumb pe acoperisuri pentru pãsãrile cerului si le hrãneau în mod deosebit pe pãsãrile domestice, în acea zi, nefiind voie sã fie tãiate vreuna din ele. Pe alt plan, legat de Dragobete, s-a dezvoltat si mitul Zburãtorului, acel spirit care provoacã fetelor stãrile specifice pubertãtii si care a fost evocat de multi poeti români, în primul rând de Ion Heliade Rãdulescu. În amintirea Dragobetului, care a fost constit în trecut si în Moldova, au rãmas iesirile primãvara la pãdure, cunoscute sub numele de culesul brânduselor. În alte zone ale tãrii, sãrbãtoarea Dragobetele încã se mai practicã, ea ar trebui extinsã, cultivatã si mai ales feritã de intruziunea nefericitã a comercialului, care a început deja sã se iveascã dupã cum am vãzut pe unele programe ale televiziunilor”, încheie etnologul vasluian.
