Iată ce a pătit un vasluian amorezat de nevasta unui consătean

„Cu ceva timp în urmă m-am întâlnit ocazional cu o veche cunostintă, din comuna vasluiană Bogdana. Am sporovăit, depănând întâmplîri mai vechi sau mai noi, petrecute în acest sat răzesesc. Una dintre ele m-a amuzat copios si m-am gândit sî o povestesc si acelor ce citesc ziarul „Vremea Nouă”, ca sî-i mai binedispun în aceste zile friguroase si mai ales cetoase, din punct de vedere socio-uman. Asadar, nea Costică, achizitorul comunal trecea drept un om influent, căpîtuit cu gospodărie de invidiat si ceva capital la CEC. Se spunea, mai pe susotite, că îi cam sticleau ochii după câte o tărancă mai chipesî si nu se linistea până nu-si potolea pornirile. Într-una din zile, pe la început de septembrie, s-a prezentat la punctul de achizitie Mărioara, o nevastă pe la 30 ani, cu trupul ca tras prin inel si înfîtisare de Gioconda. Femeia venise să se intereseze de pretul prunelor, mai ales că în acel an productia era nespus de bună. Îi prezentă nea Costică preturile, mentionând că le mai poate sălta în functie de anumite doleante. „Ei, ia spune nea Costicî, ce conditii trebuie sî aibă marfa si ne-om strădui să le îndeplinim?”. „Apoi, nu-i voba de prune, ci de ceva ce ai tu bun si îi dai numai lui Neculai!”.

„Femeia întelesese tâlcul si-i zise oarecum săgalnic: „om vedea noi cîănu-i chiar cu măsură… Da’ ia stai! Ce-o rămâne de la Neculai, îti dau dumitale gratis, dar să ai grijă totusi de pretul prunelor, că avem mare nevoie să mai grijim ceva la casă”. „Dar când s-o facem?”, insistă achizitorul. „Păi, pe miercuri, că bărbatu-i dus la porumb, pe dealul Tabăra. Asa că pofteste!”, spuse Mîrioara. Ajunsă acasă, femeia îi povestise bărbatului de cele întâmplate la punctul de achizitii. Cam iute la mânie, Neculai îi zise cu năduf: „Îl omor! Grijania mamei lui de netrebnic! Îi arăt eu hârjoneală!”. Femeia îl potoli cu greu si împreunî puseră la cale cum să-i vină de hac iubăretului. Asa se face că în ziua cu pricina, aproape de amiază, când peste sat se simtea o oarecare acalmie, achizitorul sosi în bătătură. Mărioara, care trăbăluia la bucătăria de vară, amenajată în sopronul de lângă casă, îi zise: „Mergi repede în odaia de curat si dezbracă-te! Eu închid poarta si apoi usa de la intrare si o facem lată!”. Bucuros nevoie mare, Costică făcu întocmai: ajunse în cameră, se dezbrăcă la pielea goală si dădu un pahar  peste cap, căci găsise pe masă o sticlă cu vin si două pahare. Iute se urcă în pat…”, povesteste profesorul Milută Moga.

„Dar surpriză! Tocmai atunci intră în cameră Neculai, sotul femeii, cu un cutit de bucătărie în mână si îi zise: „apoi ce cauti aici dihania dracului? Te omor si te duc la noapte la râpă!”. Luat pe nepregătite, Costică se bâlbâie si-i răspunse bâiguind: „Ia… Iartă-mă Neculai, cred c-am înnebunit! Eu, om cu fală în sat. iată-mă un netrebnic!”. „Nici să nu te gândesti, potlogarule! Îti vin eu de hac!”- Si-l plesni cu pumnul ca un baros peste fată. „Îti arde de hârjoneală, strici casele oamenilor? Lasă că te învît eu minte!” – si îl plesni din nou. În cele din urmă, văzându-l cât îi de nevolnic, îi zise: „uite, eu te iert, dar să-ti fie învătăturăde minte”. Îi luă hainele si i le aruncă în han. „Ia-le, femeie, si pune-le bine! Adu-i niste pantaloni si o cămasă veche de-a mea si să-si ispăsească pedeapsa prin muncî”, spuse Neculai. Asa că, pret de câteva ore bune, bietul amorezat  urcî în coser tot porumbul adunat de pe câmp de Neculai. Când se înserî bine, îi spuse: „Sper că acum ti-a pierit dorul de muieri. Hainele rămân la mine. Vineri vii sî spargi lemnele, că mâine am programat să le aduc de la Lacul Babei de la pădurar. Dacă nu te tii de cuvânt, măduc cu hainele la postul de politie, iar duminică la biserică, spun la toată lumea de ce esti în stare!”. Asa că, vineri toată ziua, nea Costică avea să spargă lemne si să le clădească în sopron. Ba mai mult, ia măturat lui Neculai si curtea, făcând-o lună. Ce să-i faci, căldurile dragostei aduc si buclucuri mari! Atentie, posibili făptasi!”, încheie profesorul Milutî Moga.