Cei șapte copii cu sindrom hemolitic-uremic internați la Spitalul „Marie Curie” au o evoluție bună, a declarat luni șeful Secției de nefrologie Mihaela Bălgrădean.
„Ne mai pregătim la încă unul din cei trei dializați să închidem cateterul peritoneal, în sensul că, în momentul în care nu va mai avea nevoie de dializă, are nevoie de prescripțiile generale legate de boală. (…) S-ar putea mâine sau poimâine, poate chiar mâine. Lucrurile merg bine. Copilul din terapie intensivă are și el o evoluție încetișor mai bună, în sensul în care a început să emită o cantitate mică de urină, este încă alimentat pe sondă naso-gastrică, nu reușește încă să primească alimentația pe cale orală. Una peste alta, sigur, și față de situația lui, noi suntem mulțumiți și revin în a spune că fiecare are o evoluție particulară atunci când începe să recupereze după faza acută a bolii”, a afirmat medicul.
Bălgrădean a spus că, cel mai probabil, spre sfârșitul săptămânii vor mai fi externați alți doi copii și la începutul săptămânii viitoare alții.
„Probabil, spre sfârșitul săptămânii, discutăm de externările altor doi copii care nu au mai avut dializă peritoneală și, probabil, la începutul săptămânii viitoare, despre ceilalți, ultimii doi la care s-a suprimat dializa peritoneală. Sunt etape. Important este că evoluția lor este bună. (…) Medicațiile și recomandările trebuie respectate după externare”, a punctat șeful de secție.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/ultimele-informatii-despre-starea-copiilor-de-la-marie-curie-balgradean-lucrurile-merg-bine-noi-suntem-mul-umiti_275861.html#ixzz40tGQloce