Președintele Klaus Iohannis continuă să-şi piardă susţinătorii. Peste 40 de mii de fani de pe Facebook şi-au retras like-urile la pagina preşedintelui. În plus, peste 600 de români au anunţat că vor merge astăzi la un protest, organizat la ora 18,00 în Piaţa Universităţii. Mai mult, patru ONG-uri şi-au exprimat indignarea faţă de poziţia preşedintelui României în scandalul evacuării Antenelor. Organizaţiile consideră că şeful statului a subminat autoritatea instituţiilor, a sugerat că legea nu este egală pentru toţi şi a părut să aibă în vedere interesele unui grup infracţional, mai curând decât interesul public, potrivit Realitatea TV.
Grupul pentru Dialog Social, Expert Forum, Freedom House şi Centrul Român de Politici Europene se declară „consternate” faţă de reacţia preşedintelui în scandalul ANAF – Antena3.
„Este un lucru grav faptul că președintele care și-a propus, în mod clar, în programul său să susțină statul de drept și instituţiile. Să le submineze, în fapt”, a declarat Andrei Cornea, membru al Grupului pentru Dialog Social.
„Premierul și președintele au ales să nu își susțină funcționarii din subordine, ci să vorbească, practic, aiurea în tramvai”, a spus, la rândul său, Sorin Ioniță, membru Expert Forum.
Preşedintele ţării a sugerat că legea nu e egală pentru toţi, a părut să aibă în vedere interesele unui grup infracţional mai curând decât interesul public şi a subminat lupta anticorupţie, cred reprezentanţii societăţii civile.
„Îi solicităm președintelui să apere instituțiile statului și statul de drept. Noi venim ca să le apărăm de cine, de dânsul? E stranie această situație. A venit cu un mesaj foarte periculos”, a afirmat fondatorul CRPE, Ciprian Ciucu.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/patru-ong-uri-il-critica-pe-iohannis-presedintele-a-subminat-autoritatea-statului_1890571.html#ixzz40hfVA0d1
Follow us: @realitatea on Twitter