Cea mai mare cantitate a fost luată dintr-o rampă improvizată în apropiere de Greşu. „Au venit ca la război”, spune proprietarul lemnelor, Valerică Ţimbău, care se declară abuzat de autorităţi.
Desfăşurări de forţe de ordine impresionante zilele acestea pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice. Conform unor martori, jandarmi de la forţele speciale au descins la unul dintre depozitele unei societăţi comerciale, aparţinând omului de afaceri Valerică Ţimbău. După două zile de cercetări, poliţiştii, jandarmii, inspectorii silvici şi reprezentanţii Ocolului Silvic “Obştea Tulnici” care administrează pădurea din zonă au reuşit să măsoare lemnele găsitepe un drum forestier, în apropiere de Greşu. “Verificările continuă la locul unde a fost găsit a materialul lemnos provenit dintr-o partidă de exploatare autorizată pe raza satului Tulnici, pentru inventarierea unui volum de aproximativ 200 m.c lemn rotund răşinoase de diferite dimensiuni şi 30 m.c. lemn rotund fag, iar in funcţie de rezultatul verificărilor vor fi luate măsurile legale”, a comunicat subcomisarul Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al poliţiei vrâncene. Ulterior, în cursul după amiezii de vineri, reprezentanţi ai Gărzii Forestiere au precizat că lemnul în cauză, aproape 250 m.c. a fost confiscat, urmând a fi transportat la Direcţia Silvică Vrancea. Conform inspectorilor silvici, ar fi vorba despre lipsa unor documente, avize de însoţire primară a lemnului din punctul în care a fost recoltat până în cel în care a fost depozitat. Cantitatea în cauză nu apărea nici în sistemul de evidenţă al masei lemnoase SUMAL. Legat de provenienţa lemnului, Valerică Ţimbău a prezentat mai multe documente şi a susţinut că lemnul era depozitat legal. Cu două zile înainte, şeful de ocol care are pădurea în administrare a spus că firma reprezentată de Ţimbău are trei partizi constituite în zonă şi că lemnul găsit de oamenii legii ar fi legal exploatat.
- Advertisement -
- Advertisement -