CROSUL PRIETENIEI Militarii bârlãdeni organizeazã astãzi, pentru a doua oarã, cu ocazia aniversãrii Zilei Consiliului International al Sportului Militar, în Garnizoana Bârlad, activitãti sportive care cuprind alergãri pe distante scurte si lungi. Crosul va fi organizat în Grãdina Publicã din Bârlad, începând cu ora 13.00.
Activitãti de acest tip au fost organizate pentru prima oarã în anul 2006, conform principiului „sport pentru toti”, în scopul de a promova, anual, practicarea sportului în armatele lumii si prin anvergura mondialã a actiunii sã contribuie la mentinerea pãcii, precum si de a disemina printre milioanele de militari din cele 133 tãri membre ale Consiliului International al Sportului Militar, motto-ul „Prietenie prin sport”. Consiliul International al Sportului Militar, cunoscut sub acronimul C.I.S.M., a luat fiintã în anul 1948 la initiativa Frantei, când cinci state europene (Franta, Belgia, Luxemburg, Danemarca si Olanda) au cãzut de acord sã organizeze competitii sportive de amploare între armatele acestor state si este a doua organizatie mondialã sportivã dupã Comitetul International Olimpic. Pânã în prezent, în 83 de tãri s-a aniversat cel putin o datã Ziua Consiliului International al Sportului Militar, permitînd crearea de relatii durabile între organizatiile militare si civile, armate si guverne. “Cu aceastã ocazie, militarii garnizoanei Bârlad, indiferent de aptitudinile lor fizice sau abilitãtile sportive, de grade, functii, vârstã sau sex, participã, începând cu ora 13.00, la crosul (aproximativ 3000 m) organizat în Grãdina Publicã a Municipiului Bârlad.”, a mentionat col. Adelin Arghire, purtãtorul de cuvânt al Garnizoanei Bârlad. Anul trecut, la prima editie a acestei manifestãri sportive au luat startul la cros 120 de militari, în frunte cu colonelul Valentin Bordei, comandantul Garnizoanei Bârlad.