INCREDIBIL…Un vasluian de 59 de ani a ajuns, peste noapte, persoanã cu handicap, dupã ce a primit lovitura vietii sale din partea fostului comisar Iulian Munteanu si a subalternilor acestuia. Dan Miron a fost oprit de agentii de circulatie, în dreptul Sãlii Sporturilor din Vaslui. În momentul în care a vrut sã coboare din masinã pentru a sta de vorbã cu politistul, a fost lovit în spate de un alt autoturism, înmatriculat în Germania, condus de o femeie. Accidentul nu a contat pentru echipa RAR care însotea echipajul de politie. Miron a fost amendat si a rãmas fãrã permis, pentru 90 de zile, pe motiv cã autoturismul pe care-l conducea avea lampa pe spate spartã si joc la una din rotile tractoare. “Nu a contat cã am sãrit bordura cu autoturismul. Mi-au dat amendã si m-au chemat la Politie. Asta a fost rezolvarea lor”, a spus Dan Miron. Bãrbatul s-a plâns Judecãtoriei Vaslui care, în primã fazã, i-a dat câstig de cauzã. “Pe 26 iunie, anul trecut, am cerut Judecãtoriei sã-mi elibereze decizia si atunci am aflat cã, de fapt, a dat câstig de cauzã Politiei. Am cãzut jos si am ajuns la Spital la Iasi. Câteva zile mai târziu m-au operat pe cord deschis si mi-au înlocuit o valvã aortã. Am avut nevoie de 5 luni de recuperare. De atunci sunt persoanã cu handicap accentuat, gradul II”, a mai spus Dan Miron.
Ilegalitãtile comise de comisarul Iulian Munteanu si de subalternii sãi au avut si urmãri din cele mai grave. Un astfel de caz este si cel al lui Dan Miron, un vasluian de 59 de ani, care s-a trezit peste noapte persoanã cu handicap accentuat, grad II, dupã ce un caz în care a fost implicat s-a solutionat peste asteptãrile sale. La aflarea verdictului, omul a cãzut din picioare si a fost dus de urgentã la un spital din Iasi. Acolo a fost operat, pe cord deschis, iar medicii i-au montat o valvã în inimã. Povestea a început în septembrie 2014. “La mine acasã au venit politistii cu mandat de perchezitie. Fiul meu fãcea pe soferul pentru un tânãr fãrã permis, vecin cu noi, despre care am aflat cã era consumator de droguri. De bunã credintã, dupã ce mi-au perchezitionat locuinta si au luat ce au crezut de cuviintã, i-am întrebat dacã nu vor sã verifice si masina din parcare, chiar dacã mandatul era doar pentru locuintã. Mi-au luat actele masinii si au plecat. Am întrebat cum o sa mai circul cu ea dacã nu am actele. Mi-au spus sã arãt celor de la circulatie procesul verbal întocmit de ei si sã le spun cã documentele mele sunt la ei si cã le voi primi dupã 30 de zile. N-a fost chiar asa si am fãcut cereri la ei de patru ori, din 30 în 30 de zile, pânã când am primit un rãspuns. În martie anul trecut, veneam din statia Peco, pe variantã, spre oras. În dreptul Sãlii Sporturilor am fost oprit de un agent de circulatie care era însotit si de un echipaj de la RAR. Când sã cobor din masinã, am fost lovit în spate de cãtre un alt autoturism, înmatriculat în Germania, condus de o femeie. Se pare cã nu a contat asta pentru cã politistul, Mihai Berau, mi-a cerut sã intru cu autoturismul la RAR. Era normal sã nu fie masina în regulã pentru cã tocmai fusese implicatã într-un accident. Dar asta nu a contat. Beraru mi-a spus cã îmi ia permisul pentru 90 de zile si dacã nu îmi convine, pot sã mã adresez instantei de judecatã”, a povestit Dan Miron. În continuare, bãrbatul spune cã a fost chemat, în aceeasi zi, la ora 13.00, la sediul Politiei municipiului Vaslui, împreunã cu femeia respectivã. La sediul politiei, aceasta a venit însotitã de un pãdurar care s-a prezentat Costicã. “A venit si comisarul Iulian Munteanu, a stat de vorbã cu pãdurarul ãsta, apoi au intrat la el în birou. Dupã câteva minute, l-a chemat si pe Beraru înãuntru. Vine apoi la mine si mã pune sã dau o declaratie si-mi elibereazã autorizatia de reparatie. Curios este cã, pe procesul verbal, nu era nimic scris despre accident. Am întrebat de ce nu e scris nimic si mi-a rãspuns la fel. Dacã e ceva ce nu îmi convine, nu am decât sã mã adresez instantei de judecatã”, a mai spus Miron. Ca un fãcut, spune acesta, la câteva zile dupã acest incident, aflat în masina unui prieten, în timp ce stationa, este lovit în spate de un alt conducãtor auto. Discutã cu acesta pentru a ajunge la o întelegere pe cale amiabilã, dar celãlalt refuzã pe motiv cã era parcat prea aproape de el si de aceea l-a lovit. “Am decis sã mergem la Politie si, ca un fãcut, dãm tot peste politistul Beraru. Cum m-a vãzut, acesta mi-a spus cã îmi ia permisul pentru cã am condus o masinã radiatã din circulatie – masina mea era înmatriculatã în Austria. Nu îmi venea sã cred ceea ce aud, mai ales cã actele autoturismului erau tot la Politie si nimeni nu s-a sesizat, pânã atunci, cã ar fi fost furatã. Am plecat de acolo si m-am dus la Parchet. Procurorii mi-au spus sã fac un memoriu pe care sã-l dau comisarului Iulian Munteanu. Am fost cu hârtiile la el, dar acesta nu a vrut sã mi le primeascã. Asa cã le-am lãsat la poartã, cu numãr de înregistrare”, si-a continuat povestea Miron. Dupã douã zile, la usa bãrbatului s-a prezentat un subofiter de politie, care l-a informat cã este chemat la sediul IPJ Vaslui, la biroul comisarului Liviu Munteanu. Acesta i-a comunicat cã va întocmi dosar penal pentru abuz în serviciu politistului Beraru. “Chiar si asa, am primit hârtie de la Judecãtoria Vaslui cã politistii îsi retrag plângerea, dar permisul nu mi-l dau pentru cã fapta a fost comisã. Dupã acest episod, am fost din nou la Judecãtorie sã cer documentul si atunci am aflat cã, de fapt, au dat câstig de cauzã politistilor. La o lunã dupã acest lucru, DNA-ul a venit si i-a arestat”, a mai spus Miron. Pânã la urmã, pe baza documentelor medicale, Dan Miron a reusit sã conteste decizia instantei la Tribunalul Vaslui chiar dacã, la început, i-a fost refuzat acest lucru pe motiv cã e fãcutã dupã expirarea termenului în care ar fi putut contesta decizia Judecãtoriei. Cu toate cã, normal, bãrbatul ar fi trebuit sã primeascã înapoi permisul de conducere, pânã la finalizarea procesului, deocamdatã, acest lucru nu s-a întâmplat.