GENIU?…Un vasluian aruncã o provocare fizicienilor si îsi expune, fãrã argumente stiintifice, o teorie pe baza cãreia, acesta sustine cã informatia poate cãlãtori cu o vitezã egalã sau mai mare cu cea a vitezei luminii. Teoria ar contrazice ceea ce, cu mult timp în urmã, a sustinut fizicianul de geniu, Albert Einstein. Conform teoriei acestuia, cea mai mare vitezã cunoscutã în Univers este viteza luminii în vid, ce se apropie de 300.000 de km/s. Florin Cociuban vine cu o nouã teorie, conform cãreia informatia poate cãlãtori cu viteze egale sau mai mari ca aceasta si foloseste drept argument ceea ce a numit “teoria unificatoare a cântarelor”. Curios este faptul cã am întrebat câtiva profesori de fizicã despre ceea ce sustine Cociuban si toti au avut acelasi rãspuns. În teoria prezentatã de vasluianul nostru, informatia cãlãtoreste instantaneu. În acelasi timp, fizicienii cu care am discutat spun cã, deocamdatã, nimeni nu a calculat viteza de deplasare a informatiei si nu existã o formulã matematicã de calcul. Astfel, se ridicã întrebarea dacã avem de-a face cu un geniu fãrã studii de specialitate sau e doar o pierdere de timp aceastã teorie a cântarelor. Vã lãsãm sã trageti singuri concluziile.
Teoria unificatoare a cântarelor
“Aceastã teorie va unifica concepte fizice precum timpul, viteza, gravitatia, cu mecanica cuanticã si va crea un front comun cu aproape orice stiintã. Dacã, pânã acum, s-a vorbit în fizicã de gravitatie, aceastã teorie va arãta si natura ei, într-un mod partial experimental. Cum tot nu se poate face deodatã, voi începe cu timpul, introducându-l în aceastã teorie a cântarelor, sã observãm daca e asa cum este astãzi, acceptat sau nu. Stiti cu totii cum aratã un cântar, din acela folosit de fiecare acasã sau în sãlile de sport. Sã începem prin a presupune cã greutatea unui asemenea cântar este de un kilogram. Luãm un cântar si îl asezãm jos. Mai luãm un cântar si-l stivuim deasupra primului cântar, dupã care mai punem unul si încã unul, construim un turn din zece cântare, dupã care ne oprim si vedem ce se întâmplã. Ne uitãm la primul cântar de jos si vom observa cã indicã 9 kilograme, cel de-al doilea va arãta 8 kilograme si tot asa, în ordine descrescãtoare, pânã la ultimul cântar care va arãta zero kilograme. Acum sã vedem ce este timpul în experimentul nostru. Oare se va contracta în acest experiment, se va dilata sau va fi absolut? Sã putem observa cu adevãrat ce este timpul, mã voi urca cu picioarele pe cântare si, în timp ce privesc cadranele de sus în jos, voi mai lua o greutate în mânã. Ce am observat? Am observat cã toate cadranele, în acelasi timp, dar în mod diferit, arãtau greutatea corpului meu plus greutatea pe care am luat-o în mânã. Dacã am vorbi acum de viteza cu care s-a transmis pânã la cântarul de jos informatia greutãtii pe care am luat-o în mânã, veti constata cã este instantanee, desi nu putem spune cã este un singur corp, deoarece fiecare cântar va arãta în mod diferit ceea ce simte, în functie de greutatea cu care am apãsat pe ultimnul cântar stivuit. În concluzie, putem spune cã aceastã vitezã cu care s-a transmis informatia este instantanee si mult superioarã oricãrei viteze cunoscute pânã în prezent. Aceastã tehnicã este valabilã pentru oricât de multe cântare am stivui. Despre timp, am putea spune cã s-ar opri în loc în acest experiment deoarece transmiterea informatiei este instantanee pentru toate cântarele si nu ai avea cum sã o mãsori. Dar nu este asa pentru cã, în timpul în care eu apãs pe cântar, în Univers se întâmplã miliarde de reactii si, dacã le-am lua ca referintã, viteza aceasta instantanee va avea timpul si secunda în care s-au întâmplat toate aceste reactii, fiindcã e unul pentru toti si curge continuu, fãrã sã se opreascã. Dar, dacã nu s-a întâmpla nimic în Univers si as face acest experiment, prima datã când as sãri pe cântare timpul ar fi oprit în loc, iar viteza cu care s-ar transmite informatia prin cântare nu s-ar putea mãsura. Dar, dacã as mai sãri o datã, timpul a început sã curgã între prima si a doua sãriturã si aceasta este natura timpului. Dar, nici asa nu voi afla viteza deoarece este instantanee. În schimb, voi sti când s-a întâmplat, în care timp. Nu e nevoie sã scoatem tot sângele dintr-un om sã vedem ce boalã are. E de ajuns o picãturã sã o punem la microscop. Dacã vorbim de teorii cuantice si vrem sã explicãm cum poate fi un lucru în douã pãrti diferite în acelasi timp, aceastã teorie explicã clar acest lucru. Adicã, greutatea pe care o iau în mânã, stând pe turnul de cântare, va fi si pe al doilea si pe cel de jos si la mine în mânã si pe cel din mijloc, pe toate cântarele, în mod egal si în acelasi timp, indiferent de distantã. Si dacã as arunca greutatea din mânã, va dispãrea instantaneu, de pe toate cântarele, acea greutate în plus, iar dacã experimentul ar fi urmãrit de doi observatori care nu ar sti ce fac eu cu greutatea din mânã, nu vor putea observa niciodatã cum s-a întâmplat sã disparã sau sã aparã, în douã locuri diferite, greutatea sau reactia. Dacã am întoarce cântarele pe cant, le-am anula partial gravitatea si s-ar comporta ca în spatiu si, dacã le-am strânge într-o menghinã, vor arãta toate aceeasi greutate cu care am strâns, în mod egal pentru fiecare cântar, indiferent la ce distantã s-ar afla, dar, în acelasi timp, instantaneu. Acum, sã continuãm experimentul pentru a vedea mai bine ce este timpul si viteza, dar, de data asta, imaginar deoarece, în adâncul acestei teorii nu este vorba de acele cântare normale, ci se referã, de afpt, la atomicul Universului si subatomicul lui. Sã fiu mai bine înteles, acum încercãm sã vedem deformarea spatiului acceptatã de lumea fizicii, dar si viteza de deformare. Continuãm sã stivuim cântare fãrã sã tinem cont decât de gravitatie si nu de alte forte, desi ne vom întoarce asupra lor fiindcã nimic nu trebuie trecut cu vederea, deoarece fac parte din acelasi întreg si nimic nu functioneazã stingher în univers. Si stivuim cântare de la Pãmânt pânã la Soare, dupã care ne oprim deoarece stim cã raza de luminã face 8,3 minute pânã la Pãmânt. Apoi aplicãm acelasi procedeu. Întâi ne asigurãm cã toate cântarele se aflã sub o mare presiune. Dupã care apãsãm pe cântare cu o fortã oarecare si nu vom putea observa decât aceeasi reactie ca si în cazul celor zece cântare. Adicã, atuncI când vom apãsa pe cântarul de sus de la nivelul soarelui, vom observa cã toate cântarele, instantaneu, vor simti greutatea în mod diferit, indiferent de distanta care desparte primul cântar stivuit, de ultimul. Într-un cuvânt, observatorul de pe Pãmânt va vedea cresterea greutãtii ceea ce înseamnã cã informatia a cãlãtorit cu o vitezã superluminicã. Acelasi lucru l-am putea face si cu o conductã plinã cu apã, întinsã pânã la Soare, fãrã sã tinem cont de alte forte, în afarã de gravitatie. În momentul în care vom mai turna o canã cu apã în conductã, moleculele de apã de la sol vor simti instantaneu greutatea, în mod diferit, dar în acelasi timp. Iar dacã vom pune barometre pe toatã lungimea conductei, vom observa acelasi lucru. Va creste presiunea instantaneu, în mod diferit, dar în acelasi timp, iar informatia vine de sus deoarece acolo am turnat apa, la nivelul Soarelui. Orice particulã din apã va actiona ca un cântar. Acum sã facem un exercitiu imaginar si sã întindem o mânã în fatã. Sã ne gândim cã acele cântare, de data aceasta atomice, ar exista peste tot în jurul mâinii. Veti constata cã, oricum am dori sã miscãm mâna, indiferent în ce directe, spatiul se va deforma instantaneu, fãrã sã existe vitezã. În schimb va exista timpul absolut în care se va înregistra miscarea mâinii, la orice distantã, în mod diferit, în functie de sistemul de referintã prin care trece informatia, dar în acelasi timp. Ca drept concluzie, timpul nu se poate contracta si nici dilata în niciun fel de referintã si la nicio vitezã posibilã. Revenind la cântare, dacã am pune câte un observator pentru fiecare cântar, timpul nu se va opri în loc fiindcã informatia trece mai repede decât viteza luminii si nici cântarele prin care a trecut informatia nu ar îmbãtrâni, nici nu ar întineri, nici lungimea informatiei relativ la fiecare cântar sau observator nu s-ar contracta, totul s-ar petrece în acelasi timp. Sã întelegem mai bine aceastã teorie trebuie sã facem o analogie demonstratã. Adicã, interactiunile dintre doi fotoni despãrtiti pe distante mari. Acei fotoni reactioneazã exact ca în prezenta teorie a cântarelor si dacã s-ar întelege aceastã teorie, nu va mai fi nimic încâlcit. Vã multumesc pentru rãbdare”. – Florin Cociuban.
