GHINION In cursul nopții trecute, în jurul orelor 1.00, a fost adus de Ambulanță la Compartimentul de Primiri Urgențe la spitalul din Bârlad, un adolescent de 17 ani, din satul Soci, comuna Gherghești, care prezenta răni în zona peniană (penis). Adolescentul, Iulian R., a declarat că a fost mușcat de un animal, în timp ce își făcea nevoile. Diagnosticul pus de medici a fost „plagă mușcată zona peniană, de către un animal necunoscut”. Băiatul a fost trimis la secția Boli Infecțioase, dar spre mirarea cadrelor medicale, acesta a plecat din spital fără a anunța. S-a constatat că astăzi este ziua lui de naștere, iar cel mai probabil tânărul a vrut să fie acasă de ziua lui. Pentru că nu s-a prezentat la medicul specialist, tânărul riscă să se îmbolnăvească grav, deoarece rana este provocată de către un animal necunoscut. Vom reveni cu amănunte în cotidianul nostru de mâine.