spot_img
spot_img
-3.3 C
Vaslui
14-ian.-2025

Peste 250 de candidati înscrisi la definitivat, inclusiv absolventi “Spiru Haret”

- Advertisement -

TESTARE…Peste 250 de cadre didactice din judetul Vaslui s-au înscris pentru a sustine anul acesta examenul de definitivat. Pentru a intra în examenul scris, care va avea loc la Liceul Teoretic “Emil Racovitã”, cei care au fost declarati admisi dupã proba de dosare vor mai avea de sustinut, pânã la data de 17 iunie, douã inspectii speciale la clasã. O noutate este faptul cã absolventii de facultãti neacreditate la momentul înscrierii, cei mai multi fosti studenti ai Universitãtii “Spiru Haret”, cãrora statul le-a recunoscut diplomele, pot sustine, la rândul lor, începând cu 2016 examenul de definitivat.

Anul acesta si-au depus dosarele pentru a intra în examenul de definitivat 267 dascãli. Unul dintre dosare a fost declarat respins deoarece vechimea la catedrã a cadrului didactic – 9 ani – este peste limita prevãzutã în metodologie. Candidatii care au început activitatea didacticã în sistemul de învãtãmânt preuniversitar anterior anului scolar 2012 – 2013 se pot prezenta la examen în 3 sesiuni, în cel mult 5 ani de la finalizarea stagiului, fãrã a depãsi 7 ani de predare efectivã la catedrã, cu statut de cadru didactic calificat. De asemenea, candidatii care desfãsoarã activitate didacticã în sistemul de învãtãmânt preuniversitar începând cu anul scolar 2012 – 2013 se pot prezenta la examen dupã efectuarea stagiului minim prevãzut la art. 9 alin. (1) lit. c) din metodologie în 3 sesiuni, în cel mult 5 ani de la începerea primului stagiu. Examenul de definitivat constã în sustinerea a cel putin douã inspectii speciale la clasã si o probã scrisã. Pentru a se putea prezenta la proba scrisã din cadrul examenului, candidatii trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele conditii: sã aibã calificativul partial pentru anul scolar în curs: „Bine” sau „Foarte bine”; sã aibã media notelor finale la inspectiile speciale: cel putin 8; sã aibã stagiu efectiv de predare la catedrã, în sistemul national de învãtãmânt preuniversitar, de cel putin un an (sau ore de predare echivalente normei de un an) ca personal didactic calificat conform studiilor absolvite. Proba scrisã se sustine în centrul de examen stabilit de cãtre consiliul de administratie al inspectoratului scolar, adicã o unitate de învãtãmânt care permite organizarea, în aceeasi clãdire, a sãlilor de examen si a sãlilor în care îsi desfãsoarã activitatea comisia de examen. În judetul Vaslui, ca si anul trecut, candidatii vor sustine proba scrisã la Liceul Teoretic “Emil Racovitã”. Definitivarea în învãtãmânt poate fi obtinutã la una dintre specialitãtile înscrise pe diploma/diplomele pe care candidatul o/le detine sau la una dintre disciplinele pe care cadrul didactic o poate preda. Cadrele didactice care promoveazã examenul dobândesc dreptul de practicã în învãtãmântul preuniversitar. Cadrele didactice care nu obtin definitivarea în învãtãmânt pot fi angajate în sistemul national de învãtãmânt preuniversitar numai pe perioadã determinatã, cu statut de profesor debutant.

Absolventii “Spiru Haret” s-au înscris la definitivat

Absolventii de studii care nu erau acreditate sau autorizate în momentul înscrierii la facultate pot sustine examenul de definitivare în învãtãmânt din anul 2016, chiar dacã au depãsit vechimea prevãzutã de lege, potrivit unei modificãri a metodologiei. Aceastã decizie a fost luatã dupã ce Ministerul a pierdut, în ultimii ani, un numãr foarte mare de procese intentate de absolventii care nu si-au primit diplomele. Ministerul Educatiei a lansat un proiect de ordonantã prin care a recunoscut în masã peste 70.000 de diplome ale absolventilor care s-au înscris la facultãti neacreditate pânã în anul 2011, astfel cã si absolventii “Spiru Haret” s-au putut înscrie la definitivat.

Calendarul examenului de definitivat

Pânã la 17 iunie 2016 – Efectuarea inspectiilor la clasã

17-30 iunie 2016 – Completarea dosarelor si validarea datelor de înscriere existente în aplicatia electronicã

4 august 2016 – Sustinerea probei scrise

11 august 2016 – Afisarea rezultatelor

11-12 august 2016 – Înregistrarea contestatiilor si transmiterea acestora la centrele de evaluare/contestatii

12-17 august 2016 – Solutionarea contestatiilor

18 august 2016 – Afisarea rezultatelor finale

19-30 august 2016 – Transmiterea la Ministerul Educatiei si Cercetãrii Stiintifice a tabelelor nominale cu candidatii admisi si validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educatiei si cercetãrii stiintifice

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.