Nextebank a subscris 98,7 milioane de lei la majorarea de capital a Băncii Carpatica și a devenit acționarul majoritar. Ieri, Nexte a preluat și o parte din acțiunile deținute de Ilie Carabulea la Carpatica.
Banca deținută de fondul Axxess Capital a ajuns să dețină 54,8% din acțiunile Carpatica, potrivit unui comunicat la Bursă. Nexte a plătit ieri 23 de milioane de lei lui Ilie Carabulea și asociaților săi pentru o cotă care să-i asigure controlul majoritar.
Carabulea, care are dreptul de vot suspendat de Banca Națională pentru problemele cu justiția, rămâne acționar semnificativ, cu 19,45% din acțiuni.
Nexte, una dintre băncile mici din sistem, intenționează să fuzioneze cu Carpatica și să ia numele celei din urmă.
La finele anului trecut, BCC a înregistrat o pierdere de 85,4 milioane de lei și a ajuns cu solvabilitatea la 7%, sub pragul minim legal. Majorarea de capital rezolvă problemele de solvabilitate ale băncii, care a mai trecut printr-o tentativă eșuată de vânzare cu fondul american JC Flowers.