Curtea de Apel Galaţi a pus capăt ieri procesului, în care patronilor Beyler, Osman Hos şi Ahmet Hos, au fost judecaţi pentru lipsire de libertate şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Ahmet Hos va petrece următorii şapte ani şi opt luni în spatele gratiilor, în timp ce Osman Hos a primit şapte ani de închisoare. Cei doi cetăţeni turci deţin societatea Beyler, producătorul de uşi metalice, împotriva firmei fiind deschisă procedura de faliment la Tribunalul Galaţi. Procurorii i-au acuzat pe Ahmet Hos şi Osman Hos că, pe 21 februarie 2011, sub ameninţarea unui pistol, au imobilizat un cetăţean turc, pe care l-au transportat în subsolul unui imobil, unde l-au ţinut legat, încercând să afle informaţii cu privire la situaţia financiară a cetăţenilor turci ce derulează afaceri pe raza judeţului Galaţi. Ei ar fi cerut atunci 50.000 de euro pentru eliberarea conaţionalului lor, acesta fiind ameninţat cu moartea dacă nu le dădea banii. Magistraţii au dispus şi confiscarea de la Ahmet Hos a unui pistol marca Browning Patent Depose Belgique, dar şi a unui baston electroşoc, a două bastoane telescopice şi a unui briceag, ridicate de la sediul unei societăţi comerciale.
Daune morale de 20.000 de euro