OPTIMIST… Primarul Vasile Puiu a pierdut, irevocabil, la Curtea de Apel Iasi lupta cu Agentia de Integritate, dar, cu toate acestea, se declarã convins cã va rãmâne în fruntea comunei! Ba chiar acesta sustine, optimist, cã se pregãteste sã candideze si la alegerile locale. În vechea bãtãlie cu ANI, Vasile Puiu a pierdut, asadar, în dosarul în care este acuzat cã a închiriat propriei Asociatii peste 830 ha de pãsune, dar a avut câstig de cauzã într-un alt proces intentat de Agentie. Acesta a câstigat, pe fond, împotriva ANI în dosarul în care a fost acuzat cã si-a favorizat sotia, asistentã comunitarã, fiindu-i sef direct. “Vedeti, într-o zi pierdem, într-o zi câstigãm, asta e viata. Dar pânã la urmã eu câstig, veti vedea”, a concluzionat primarul.
Douã procese i-a intentat ANI primarului de la Vetrisoaia, Vasile Puiu, acuzându-l fie de conflict de interese, incompatibilitate, fie de abuz în serviciu. În primul dosar, primarul Puiu a fost acuzat, între altele, cã, în calitate de primar, si-a închiriat propriei asociatii, “Zimbrul Moldovei”, peste 830 ha de pãsune, apartinând comunei. Ulterior, ANI i-a gãsit o altã “bubã” primarului de la Vetrisoaia. L-a acuzat cã, în mod nelegal, ar fi semnat documente în favoarea sotiei, angajatã a Primãriei, pe functia de asistent comunitar. În aceste zile, lucrurile s-au clarificat în ambele spete: dacã în dosarul privind “favorizarea” sotiei, instanta i-a dat, pe fond, câstig de cauzã primarului, desfiintând raportul ANI, în ceea ce priveste dosarul cu “Zimbrul Moldovei”, ANI a iesit victorioasã. Instanta, irevocabil, a admis recursul Agentiei, desfiintând toate actele întocmite ilegal în 2008 – 2009.
Primarul Puiu, profetic: “Cine râde la urmã, râde mai bine”
Cu toate acestea, misterios, primarul Vasile Puiu dã asigurãri cã nu va pãti la fel ca omologul sãu de la Stãnilesti, Gãbisor Tofan, dat afarã în 2015 de Agentia de Integritate. “În cazul meu, veti vedea, a fost vorba despre niste chestiuni în sfera civilã, nu administrativã. Asteptãm motivarea, ca sã vedem exact ce a stabilit instanta. Eu însã stiu faptul cã recursul ANI a fost admis în parte, cã sunt clar stabilite niste lucruri acolo si cã ceea ce s-a admis nu îmi afecteazã mandatul, nici o viitoare candidaturã. Stiu cã sunt multi care s-au bucurat, crezând cã scapã de mine, dar eu le transmit cã s-au bucurat degeaba. Cine râde la urmã, râde mai bine”, a spus primarul Vasile Puiu.