spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

Proiect de lege pentru datornici. Se restrânge aria beneficiarilor legii dării în plată

- Advertisement -

Dacă până pe 15 martie nu vom avea transpunerea Directivei 17 în legislaţia noastră, România riscă declanşarea infringementului. Este vorba de directiva privind clauzele abuzive din contractele de credit şi de care va trebui să ţină seama şi legea dării în plată. ANPC a pregătit un proiect de OUG pe care l-a postat luni pe site-ul său. Proiectul restrânge din start sfera viitorilor beneficiari ai legii dării în plată prin adresabilitatea juridică: beneficiari sunt consumatorii, nu persoanele fizice.

Până în martie trebuie să avem o lege care să transpună prevederile Directivei europene nr 17, despre care sistemul bancar românesc şi mediul politic ştia încă din 2014. Pe 15 martie expiră termenul dat de UE pentru implementarea acestei legi, inexistenţa atrăgând după sine declanşarea procedurii de infrigment pentru România.

În acest sens, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a publicat pe site-ul său proiectul de lege privind contractele de credit pentru consumatori garantate cu bunuri imobile. Observaţii şi propuneri se pot transmite în perioada 23.02.2015 – 5.03.2015.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/proiect-de-lege-pentru-datornici-se-restrange-aria-beneficiarilor-legii-darii-in-plata_268930.html#ixzz3xhWVe9JQ

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.