Situație paradoxală în anumite domenii de activitate: salariile mai mari s-au obținut doar pe hârtie și prin sacrificarea unor colegi cu salarii mai mici.
Creşterile câştigului salarial mediu net din noiembrie 2015 au fost influenţate, în anumite activităţi economice, de disponibilizările de salariaţi cu câştiguri salariale mici, arată Institutul Naţional de Statistică (INS).
Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat, de asemenea, acordării de prime ocazionale (inclusiv prime anuale sau pentru sărbători), sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).
În luna noiembrie 2015, angajații din asigurări și pensii private au primit fluturașul de salariu cu o surpriză plăcută: venituri cu 25% mai mari decât în octombrie.
Cele mai mari creşteri de salarii din noiembrie s-au înregistrat în intermedierile financiare, inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii – 25,5%, în fabricarea autovehiculelor de transport și fabricarea produselor din tutun – între 11% şi 13%
Măriri de salariu au beneficiat și angajații din tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) – între 6% şi 9%.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/de-ce-a-crescut-salariul-mediu-net-au-fost-concediati-angajatii-cu-salarii-mici_1865373.html#ixzz3x7SgMP2F
Follow us: @realitatea on Twitter