Ministerul Economiei a elaborat un proiect de lege care să lămurească aceste neclarităţi.
De la momentul intrării în vigoare a legii şi până în prezent, s-a constatat, pe baza sesizărilor şi reclamaţiilor înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, că anumite aspecte ale legii nu sunt tocmai bine înţelese nici de către operatorul economic, nici de către consumator, arată Ministerul Economiei.
„Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord, în scris, între vânzător şi consumator, şi fără niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, luându-se în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele. Perioada de timp stabilită nu poate depăşi 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul, după caz, a adus la cunoştinţă vânzătorului lipsa de conformitate a produsului, sau a predat produsul vânzătorului sau persoanei desemnate de acesta pe baza unui document de predare – primire”, se arată în proiect.
La articolul 11, se introduce alineatul (6), care reglementează că vânzătorul are aceleaşi obligaţii pentru produsul înlocuit ca şi pentru produsul vândut iniţial, scrie digi24.ro.
Răspunderea vânzătorului privind garanţia legală de conformitate este angajată dacă lipsa de conformitate apare într-un termen de 2 ani, calculat de la livrarea produsului.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/se-schimba-regulile-la-garan-ia-produselor-cumparate-din-magazine_1864564.html#ixzz3x1KPxlLI
Follow us: @realitatea on Twitter