Respectând o curioasă tradiţie, pe care o înţeleg din ce în ce mai puţini, zeci de pensionari s-au trezit, luni dimineaţă, cu noaptea în cap, pentru a fi primii care plătesc taxele şi impozitele locale. Aşa se face că luni dimineaţă zorile au prins la coadă, în faţa Direcţiei de Taxe şi Impozite, zeci de pensionari. Totuşi, vremea frumoasă pentru această perioadă i-a făcut pe vârstnici să mai şi glumească.
“Cum de ce venim? Că n-avem somn acasă. Uite-aşa, afară e frumos, faci mişcare, că doctorul spune să faci mişcare 30 de minute în fiecare zi… Totuşi, sunt cam dezamăgit, nu o să fac multă mişcare… anul trecut ne-am îmbrâncit, ne-am agitat mai mult. Acum… cred că mă duc să mai alerg şi prin parc”, spune domnul George Panait.
“Sunt primul la rând… La şase fără ceva eram aici, m-am trezit de pe la cinci… De ce vin? Păi anul trecut era o coadă până în stradă şi acum m-am gândit să fiu primul… Ce să zic? Dacă e să plec la muncă, în străinătate, nu mai ajung eu să vin să plătesc taxele şi de aia vin!”, a spus un gălăţean între două vîrste, aflat în capul cozii.
“Mereu eram eu primul, dar de data asta am ajuns al şaselea. Vin să-mi achit datoriile, stau apoi liniştit tot anul”, glumeşte un pensionar aflat lângă “fruntaşul” contribuabil.
“De la 6.30 am venit aici, că stau aproape. Aşa plătesc mereu, la început de an, ca să nu am obligaţii, că vin alte datorii apoi şi dacă mă aglomerez… banul se cheltuie şi nu mai am de unde să plătesc”, a spus şi Anişoara Eftimie.
Au fost însă şi pensionari care s-au enervat când au văzut coada. “Uite, mai şi spun că n-au bani, dar rup uşa aici… Eu am cumpărat un apartament şi voiam să-l înscriu, dar nu stau la coada asta… Să văd dacă pot să înregistrez casa fără să stau la coadă… nu pot să stau atât”, a spus un vârstnic, supărat.
Supăraţi că săptămâna trecută nu s-au încasat impozitele
Timp de peste două ore, cât au stat la rând, contribuabilii şi-au amintit şi de faptul că au mai venit o dată şi săptămâna trecută, pentru a plăti taxele, dar au găsit Direcţia de Fiscalitate închisă. “Păi mi-a zis un gardian că nu deschid, că e Boboteaza şi Sfântul Ion, sărbătoresc şi ei ca oamenii. Zău, aşa mi-a spus”, îşi aminteşte un contribuabil, Palade. “Problema este că… uite, am întârziat… trebuia să scot de la Taxe o hârtie, îmi trebuie la Tribunal, azi e ultima zi. Dacă lucrau săptămâna trecută nu mai rămâneam să o depun în ultima zi. Am fost săptămâna trecută aici şi le-am zis celor de la uşă că nu vreau să achit taxele, ci am altă problemă, dar tot nu mi-au dat drumul înăuntru… Ce să mai zic… vai de capul nostru”, s-a plâns Vasilica S.
Deşi explicaţiile date săptămâna trecută de reprezentanţii Primăriei Galaţi arătau că în perioada 4-8 ianuarie nu s-au efectuat încasări, întrucât computerele aveau nevoie de un soft upgradat cu noile prevederi ale Codului, fiscal, mulţi contribuabili nu prea au crezut aşa ceva: “alea-s motive, cu calculatoarele… le-a fost greu să se apuce iar de muncă, după Revelion…”.