Luni, 11 ianuarie, procurorii DIICOT și polițiștii BCCO au efectuat mai multe percheziții în orașul Negrești în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea de infracțiuni informatice și spălare de bani. Există suspiciunea rezonabilă că perioada 2013- 2015, suspectul D.A. a inițiat și coordonat un grup infracțional organizat cu componente transnaționale în vederea săvârșirii de infracțiuni prin falsificarea cardurilor bancare cu ajutorul unor echipamente dedicate și efectuarea de retrageri neautorizate, cu obținerea unor însemnate profituri materiale, în special din țări ale Uniunii Europene, dar și din state din afara UE precum Norvegia, Elveția, Republica Moldova, Columbia, Argentina, Thailanda, Coreea de Sud. Pe lângă județul Vaslui vizate de perchezițiile procurorilor au mai fost și județele Covasna, Vrancea, Brăila, Buzău, Bacău, Olt, Arad, Timiș, Iași și municipiul București.