DEZBATERE…”Ea e de vinã. Ce-a cãutat la el în masinã dacã nu voia facã sex cu el?” sau “Nu a fost viol, ci sex-surprizã!”. Chiar dacã unora ne vine greu sã credem, cam acestea sunt reactiile unor semeni de-ai nostri atunci când aud de viol. Asa s-a întâmplat si sãptãmâna trecutã, în cazul olimpicei violate de la Bârlad. “Dacã chiar era viol si mai era si virginã, nu se lãsa asa usor, în câteva zile de audieri. De la început s-au urmãrit banii”, comenteazã un internaut la articolul cu pricina. Dacã acum sute de ani în urmã, aceastã faptã era consideratã abominabilã si pedepsitã cu “tãierea scârbavnicului mãdulariu, spre vesnica lui nefolosire”, iatã cã acum, pe parcurs ce legea s-a îmblânzit, fapta nu mai e consideratã atât de abominabilã si se pedepseste cu închisoarea de la trei la zece ani. Ba chiar, odatã cu trecerea timpului, s-a fundamentat si teoria “provocãrii violatorului”, o teorie potrivit cãreia nu doar violatorul e vinovat, ci si violata/ul are partea sa de vinã. Sugestiv în acest sens este cazul celor sapte vãlenari, acuzati de viol, care a împãrtit judetul în douã tabere: sustinãtorii violatorilor si cei ai elevei batjocorite. Aprigi si înversunati, vãlenarii au fãcut front comun în apãrarea celor sapte tineri, aducând explicatii precum “i-a plãcut”, “a fãcut-o pentru bani”, “e o fatã de moravuri usoare”.
Cel mai recent caz de viol, cel al olimpicei violate a stârnit controverse în ceea ce priveste medierea cazurilor de viol. Tânãra spune cã a fost influentatã de avocatã sã meargã spre medierea cazului, explicându-i doar dezavantajele. În acest context, se pune întrebarea: sunt victimele încurajate sã medieze violul cu agresorul? “Medierea e un drept. Orice avocat trebuie sã îsi sfãtuiascã clientii sã ajungã la mediator. Fireste, acolo, unde este cazul. Este foarte posibil ca, la mediere, conflictul dintre pãrti sã se stingã în mod amiabil. Dacã partea vãtãmatã este total hotãrâtã ca suspectul sã suporte consecintele legii penale, asta înseamnã cã nu are ce sã caute la mediere. În cazul fetei din Bârlad, dacã ea stia clar cã nu voia sã se împace cu suspectul, trebuia sã-i spunã avocatului cã nu este loc de mediere. Ori este o lipsã de comunicare a avocatului din oficiu cu ea, clientul, în sensul cã nu i-a explicat toate detaliile, ori avocatul a încercat sã-si transforme oficiul în angajament. Dar, necunoscând cazul, nu pot sã mã pronunt. Probabil, partea vãtãmatã si avocatul stiu mai bine”, a explicat avocata Oana Iovu.
Violul, în viziunea comentatorilor de profesie
De multe ori, cea care taxeazã violul nu e doar puterea judecãtoreascã, ci si societatea. În mediul online, violurile sunt mai comentate si mai judecate decât comiterea unei crime. Asemenea unui meci de fotbal, foarte multi internauti comenteazã fapta, o pun sub semnul îndoielii si se plaseazã de partea uneia dintre persoanele implicate. De obicei, douã tabere se formeazã: sustinãtorii acuzatorului vs. sustinãtorii acuzatului. În cel mai recent caz de viol, cel al olimpicii din Bârlad, internautii au urmãrit fix acest prototip. Comentariile din dreptul articolului cu pricina sunt dintre cele mai diverse. “Dacã are 17 ani, ce treabã avea, ce dorea de la ãla de 30 ani?” sau “Dar poate a vrut sã-si vândã efectiv virginitatea pe bani grei, dar din pãcate a primit 50.000 lei”, s-au grãbit sã interpreteze unii. “E grele mãi, fãtuco, dacã ai ajuns sã te vinzi pe 50.000 lei, familie fãrã onoare, fãrã caracter. Probabil, asta ti-a fost tinta. Rusine, rusine!” sau “Ana, pãcat, mare pãcat cã ti-ai vândut onoarea. De acum nu vei mai fi olimpica de la neogreacã, pentru jumãtate de miliard. Nimic nu e mai de pret pe lumea asta decât onoarea. Pãcat cã ai luat o astfel de hotãrâre”, s-au grãbit altii sã îi critice decizia de mediere cu cel acuzat . De partea celaltã sunt, desigur, si cei care cred în existenta violului, judecând “nebãrbãtia” creatorului de modã: “dacã era bãrbat, îsi recunostea fapta si mergea la puscãrie. Asa, bãiatul lui tãticu (cunoscut pentru multe vitejii fãcute, acoperite de banii lui tatã-su’ si intelectul “deosebit”), a preferat sã plãteascã, pentru a nu sta caprã prin vreo celulã”. O sugestie interesantã vine din partea unui alt internaut: “domnilor parlamentari, nu mai dormiti în post si scoateti legea castrãrii chimice pentru cei care au violat o persoanã majorã si castrarea chirurgicalã pentru pedofilii sau violul în grup. Suntem în secolul XXI, tarã UE si nu se poate admite ca societatea româneascã sã fie murdãritã de asemenea specimen de grotã. Violul este cel mai mizerabil atac la demnitatea si libertatea femeii. Nici în lumea animalelor sãlbatice nu se întâmplã asa ceva. Cu atât mai putin, nu trebuie sã se întâmple în rândul oamenilor”. Posibilitatea ca violatorii si pedofilii sã fie castrati chimic a fost luatã în calcul, în ultimii ani existând câteva proiecte de lege în acest sens, fãrã aprobare, însã. Potrivit unui sondaj, peste 50% dintre români ar fi de acord cu aceastã pedeapsã. În tãri precum Rusia si Polonia, pedofilia este pedepsitã prin castrarea chimicã, iar în Cehia, violul se pedepseste prin castrarea chirurgicalã.
Teoria “provocãrii violatorului” vine din SUA
Revenind la violul “taxat” de societate, aflãm cã existã si o teorie. “Provocare violatorului este o teorie mai veche, care a apãrut, dacã nu mã însel în SUA, în anii ’70. La noi, e mai recentã. Trãim într-o societate traditionalã si crestin-ortodoxã în care este promovatã o anumitã relatie între bãrbat si femeie, cu mentinerea unui nivel al dezvoltãrii femeiesti. Din punctul meu, putem fi provocati de orice si de oricine, important e ca noi sã stim sã ne cenzurãm pornirile, care, pânã la urmã, sunt instinctuale, animalice. Regula si norma ar trebui respectate, în caz contrar, ar trebui pedepsite. Clar sunt coportamente deviante, poate unele si patologice. Nu pot fi justificate. Poate sã fie si o prostituatã, nu o poti forta, tot nu are justificare. În ceea ce priveste societatea, din pãcate, la astfel de cazuri, uneori nu reactioneazã asa cum ar trebui. E foarte bine ca familia, cei din jur, societate, sã-i înteleagã, sã-i sustinã. Sunt lucruri de care au nevoie pentru a merge mai departe. Asta pentru cã, în general, victimele violurilor se confruntã cu sindromul stresului post-traumatic. Manifestã anxietate, stãri depresive severe, autoizolare, retragere, devalorizare, înstrãinare si pe viitor, dacã nu sunt consiliate psihologic sau nu iau tratament de specialitate, pot dezvolta chiar tulburãri psihice serioase. Existã si situatii în care bãrbatii sunt victime ale violurilor. Dar, cum am spus, în astfel de cazuri, sunt recomandate consilierea psihologicã si psihoterapia, iar, în unele cazuri, chiar consultarea unui psihiatru. Iar societate ar trebuie sã le sustinã, nu sã le eticheteze”, a explicat psihologul Ana Rinder, manager al Spitalului Judetean Vaslui.
Cum se pedepsea violul în trecut
Potrivit documentelor, prima mentiune despre pedepsirea violului apare într-o lege moldoveneascã de prin 1504, de pe vremea lui Stefan cel Mare: “Velcare au velcine va îndrãzni a se nãpusti asupra tinerelor fete cu strumeleagul învârtosat, predepsit va fi de lege prin tãierea scârbavnicului mãdular si aruncarea lui la retze”. În “Pravila lui Vasile Lupu”, primul document legislativ laic din istoria României, tipãrit în 1646, violul era denumit “sila fecioarelor”, chiar dacã infractiunea se sãvârsea si asupra bãrbatului. Ceva ani mai târziu, pe vremea domnitorului Constantin Mavrocordat, fapta se pedepsea la fel ca pe vremea lui Stefan cel Mare: “Cel ce va fi prins cu stromeleagul învârtosat primpregiurul pãrtilor fãtãtoare ale muierii, i se va tãia scârbavnicul mãdulariu, spre vesnica lui nefolosire”. Odatã cu evolutia lucrurilor în tarã, au evoluat si documentele legislative, iar pedepsele pentru viol nu au mai fost atât de aspre. În Codul Penal de la 1865, violul era considerat “un atentat contra pudoarei”, fiind pedepsit în functie de modul în care era comis. În cazul în care erau autori multiplii, pedepasa era “maximul recluziunii” (“muncã silnicã”). Apoi, în Codul Penal din timpul regelui Carol al II-lea, violul se pedepsea cu închisoare de la doi la opt ani.
Noul Cod Penal, violul – pedepse de la 3 la 10 ani închisoare
Astãzi, în Noul Cod Penal, articolul 218, violul e definit ca un “raport sexual, act sexual oral sau anal cu o persoanã, sãvârsit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apãra ori de a-si exprima vointa sau profitând de aceastã stare”. Se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitãrii unor drepturi. Pedeapsa poate fi mai mare, de la cinci la 12 ani de închisoare, dacã victima se aflã în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul fãptuitorului; victima este rudã în linie directã, frate sau sorã; victima nu a împlinit vârsta de 16 ani; fapta a fost comisã în scopul producerii de materiale pornografice; fapta a avut ca urmare vãtãmarea corporalã; fapta a fost sãvârsitã de douã sau mai multe persoane împreunã.
Medierea, de la obligativitate la optiune
Pentru a nu se mai ajunge în astfel de situatii, dar si pentru “degrevarea instantelor”, o Ordonantã de Urgentã de la sfârsitul anului 2012 modifica legea medierii. Potrivit acesteia, orice persoanã care voia sã reclame altã persoanã, fie cã a fost implicatã într-un accident de masinã, fie cã era violatã, era invitatã sã ia în considerare posibilitatea de a cãdea la pace cu agresorul, printr-o sedintã de informare obligatorie, dar gratuitã. La sfârsitul acestei sedinte, mediatorul emitea un certificat fãrã de care partea vãtãmatã nu putea depune plângere în instantã. Un an si ceva mai târziu, Curtea Constitutionalã decide cã legea e neconstitutionalã, iar medierea în cazul faptelor penale devine optionalã. În cazul spetelor civile, ea poate fi cerutã de judecãtor, dacã considerã cã e necesar.
