Vasluiul a crescut la umbra lui Stefan cel Mare, însã directoarea de la Muzeul Judetean ignorã cel mai important eveniment al domniei sale
REPETABILÃ GRESEALÃ….Ramona Mocanu a comis-o din nou. Pentru al doilea an consecutiv, preoteasa de la Muzeul Judetean “Stefan cel Mare” a uitat cã pe 10 ianuarie românii, dar moldovenii si vasluienii cu precãdere, sãrbãtoresc cea mai importantã victorie înregistratã de acest popor: Bãtãlia de la Podul Înalt. Greseala este inadmisibilã, din moment ce în 2015, pentru aceeasi nepãsare crasã, a fost taxatã de cotidianul Vremea Nouã. Se spune cã omul din greseli învatã, însã aceastã expresie nu i se potriveste Ramonei Mocanu care, nefiind strãinã de cuvântul “parvenire”, a fost mai preocupatã sã îsi facã planuri pentru o nouã ascensiune, de data aceasta în Senatul României, în loc sã îsi îndeplineascã datoriile care îi revin în momentul de fatã conform fisei postului. Cã Ramona si istoria nu au nici în clin, nici în mânecã una cu cealaltã nu mai este demult un secret, dar sã nu marchezi o zi atât de importantã pentru istoria României si istoria localã, doi ani la rând, din nestiintã sau pur si simplu dintr-un dezinteres total, este o crimã sãvârsitã fatã de poporul român, dar si o insultã gravã adusã vasluienilor de rând cãrora prectic le-a fost încãlcat dreptul de a avea acces la culturã, o lipsã de respect fatã de eroii care si-au pierdut viata pentru aceastã tarã. Spre deosebire de Vaslui, în mai multe localitãti ale tãrii, dar si în Republica Moldova, la Chisinãu, aceastã zi a fost marcatã cu mare fast. Deputatii si consilierii municipali au participat la serviciul de pomenire care a avut loc la Catedralã, dupã care au depus flori la monumentul lui Stefan cel Mare. Pentru cã Ramona Mocanu le-a interzis istoricilor de la muzeu sã comunice cu presa, dar si pentru cã aceasta “uitã” frecvent sã organizeze activitãti specifice institutiei pe care o conduce, în defavoarea vasluienilor bineînteles, l-am contactat pe prof. Dan Ravaru care ne-a furnizat mai multe informatii legate de Bãtãlia de la Vaslui si ecoul international al acesteia.
Ramona Mocanu fie suferã de amnezie, fie îsi bate joc de vasluieni. Altã explicatie nu gãsim pentru lipsa totalã de interes pe care a arãtat-o fatã de istoria si cultura localã de când se aflã în fruntea Muzeului Judetean Vaslui. Preocupatã mai degrabã de termopane, si mai nou, de Senat, directoarea de la muzeu nu a gãsit de cuviintã sã marcheze, doi ani la rând, Bãtãlia de la Podul Înalt. Ieri când s-au împlinit 541 de ani de la eveniment, la usa muzeului era doar un paznic. Întrebat dacã are loc vreo activitate la muzeu sau la Podul Înalt, acesta a rãspuns: “Nu cred, pentru cã sala nu a fost amenajatã încã pentru expozitie. Eu sunt doar paznic, lucrãm în ture, nu stiu”. Ca si pe data de 10 ianuarie 1475, la Podul Înalt era, în jurul prânzului, o ceatã groasã care fãcea ca vizibilitatea sã fie redusã la maxim. Era ceatã, si atât, nici tipenie de om, nici urmã de coroane. Cu asemena oameni care se aflã în fruntea institutiilor, nu ar trebui sã ne mai mirãm cã Vasluiul a ajuns în mentalul românilor un fel de patã neagrã pe harta României. Plecând de la o afirmatie a prof. Dan Ravaru, care sustine cã imaginea Vasluiului este una deplorabilã din cauzã cã “nu stim sã ne punem în circuitul national valorile, asa cum a fost si aceastã biruintã de la Vaslui”, putem trage o concluzie cât se poate de simplã: atâta timp cât oamenii care au în mâinile lor resursele si puterea de a promova Vasluiul se concentreazã exclusiv la propria parvenire, niciodatã nu vom scãpa de stigmatul actual.
Bãtãlia de la Vaslui si ecoul international
Pentru vasluienii care vor sã afle mai multe despre bãtãlia de la 10 ianuarie 1475, în rândurile care urmeazã, profesorul Dan Ravaru va clarifica câteva dintre controversele care au planat de-a lungul timpului asupra acestui eveniment si va comunica informatii despre ecoul pe care l-a avut victoria lui Stefan cel Mare în Europa. “Bãtãlia de la Vaslui, cunoscutã si sub numele de Bãtãlia de la Podul Înalt, este cea mai importantã actiune din istoria medievalã a românilor si cea mai concludentã victorie obtinutã de acestia. Faptul este demonstrat de parcurgerea etapelor obligatorii pentru obtinerea unei biruinte indiscutabile: decimarea inamicului, alungarea sa de pe teritoriul pe care s-au desfãsurat luptele, urmãrirea sa în retragere. Cu toatã importanta lor în istoria nationalã, bãtãliile de la Rovine si Cãlugãreni nu au îndeplinit aceste reguli. În primul caz, Mircea cel Bãtrân s-a retras în Transilvania, iar în al II-lea, Mihai Viteazu s-a refugiat la Târgoviste. Desi victoria a fost clarã, la fel si desfãsurarea evenimentelor, pe parcursul cercetãrilor stiintifice au apãrut unele controverse. Mai întâi în ceea ce priveste locul în care s-a desfãsurat evenimentul. Datoritã unei erori din cronica lui Grigore Ureche, unii istorici au crezut cã este vorba de un loc situat la nord de Vaslui. Eroarea s-a datorat folosirii termenului de “podul înalt”. Unii au crezut cã este vorba de podul datorat lui Gavril Koci, fratele lui Vasile Lupu, situat în actuala comunã Stefan cel Mare, construit însã mult mai târziu. A existat însã si un “pod înalt” la sud de Vaslui, acolo unde, cei mai multi dintre istorici au considerat cã s-a desfãsurat bãtãlia, respectiv pe teritoriul Muntenilor de Jos. A.D. Xenopol si chiar Nicolae Iorga, într-o primã fazã, au considerat valabilã prima ipotezã, adicã cea referitoare la nord de Vaslui. De aceea satul numit initial Dealul Bârladului, constituit prin împroprietãrirea unor participanti la Rãzboiul pentru Independentã, a fost numit Stefan cel Mare. Mai târziu însã istoricii mentionati, în primul rând Nicolae Iorga, au trecut în rândul celor mai multi cercetãtori care au considerat cã bãtãlia a avut loc la sud de Vaslui. Pe plan românesc, bãtãlia a trezit în permanentã interes si a fost motiv de mândrie, fiind atestatã în toate scrierile istorice, dar si evocatã în lucrãri literare, în primul rând în cele ale lui Mihail Sadoveanu. Contextul international este deosebit de interesant. Stefan cel Mare a pregãtit din timp aceastã bãtãlie, mai ales fiindcã, asa cum am demonstrat într-una din cãrtile mele “Stefan cel Mare si Vasluiul”, el era foarte legat de aceastã zonã a Moldovei. Tot aici, pe când era copil, se pare cã a asistat la luptele din Codrii Crasnei, cãnd tatãl sãu Bogdan i-a înfrânt pe polonezi. Se pare cã din timp a fãcut eforturi pentru a-i atrage pe turci în valea îngustã a Bârladului care îl favoriza tactic, desi în mod normal, acestia ar fi trebuit sã meargã pe calea mai usoarã de pe Valea Siretului spre Suceava. La Vaslui, cu câteva luni înainte de bãtãlie, Stefan cel Mare îl primeste pe Ognibene, diplomat italian care tocmai se întorcea din Persia. Acolo avusese drept misiune organizarea unui front antiotoman în centrul Asiei. La Vaslui, Stefan cel Mare îi transmite acestuia planul sãu de rãzvrãtire împotriva Imperiului Otoman si urmând ca diplomatul italian sã transmitã cerintele sale cãtre Venetia si cãtre Papa Sixt al IV-lea, incontestabilul conducãtor al catolicismului si practic liderul spiritual al occidentului. De altfel, Stefan cel Mare va mai contacta pe conducãtorul Venetiei prin solul sãu Grigore Tamblac. Stefan cel Mare ia legãtura cu regele Poloniei, regele Ungariei si voievodul Transilvaniei în apropiere în timp a desfãsurãrii Bãtãliei de la Vaslui. Astfel se explicã prezenta unor mici contingente de polonezi, maghiari si, în primul rând, a secuilor din Transilvania care au avut un comportament eroic în timpul luptelor. Sã nu uitãm, tot într-o viziune internationalã, prezenta mercenarilor germani care mânuiau zecile de piese de artilerie pe care le poseda Stefan cel Mare. Acestea aveau cuirase de otel, în germanã “panzer”, de unde denumirea de pantâri, a unor ostasi, inclusiv moldoveni. La fel s-au numit si tancurile germane din ultimul rãzboi “Panzer”. Tot în contextul international amintim cã un important contemporan al lui Stefan cel Mare, albanezul Giorgi Kastrioti, luptã cu oarecare succes împotriva turcilor. Acesta era poreclit “Skanderbeg” si dupã o scenã dintr-un film care i-a fost dedicat, se practicã si acum un fel de sport numit “skanderbeg” (în mod gresit unii spun skanderberg). Tocmai din Albania va porni Soliman Pasa la Vaslui, unde trupele sale vor fi zdrobite de Stefan cel Mare. Victoria sa a avut un puternic rãsunet european. În primul rând, Papa de la Roma l-a numit “Atlet al lui Hristos”, de fapt “Atlet al credintei crestine”. Pânã si la curtile regilor Frantei si Angliei, desi preocupati de conflictele dintre ei, a rãsunat cu respect numele lui Stefan cel Mare si al Moldovei. Ecoul bãtãliei de la Vaslui a ajuns si în Spania, evocarea lui Stefan fiind inclusã în romanele cavaleresti, el fiind numit “Don Esteban de Moldavia”. Iar ucrainienii vor cânta pânã mai târziu baladele închinate domnului Moldovei. Numele sãu si amintirea bãtãliei de la Vaslui vor apare în toate cronicile si istoriei dedicate secolului al XV-lea în Europa. Deosebit de importante sunt paginile dedicate lui Stefan de cronicarul polonez Jan Dlugosz. Acesta îl considerã cel mai vrednic domnitor din Europa, capabil sã conducã lupta împotriva turcilor, iar toti regii si principii ar trebui sã se înroleze sub comanda sa si numai astfel Europa îi va putea înfrânge pe vrãjmasii sãi. Din nefericire, regele Ungariei Matei Corvin a falsificat natura relatiilor de aliantã dintre el si Stefan cel Mare (omitând si faptul cã acesta l-a înfrânt în urmã cu câtiva ani la Baia) si a declarat celorlalti suverani europeni cã Stefan cel Mare ar fi de fapt un supus al sãu si si-a atribuit pentru el însusi mãreata victorie de la Vaslui, si nu numai atât, a pus mâna pe niste sume de bani pe care Papa Sixt al IV-lea le adunase de la alti conducãtori europeni pentru a fi înmânate lui Stefan cel Mare. Deci, de pe atunci, ni s-a întâmplat sã fim înselati de altii, ceea ce se întâmplã si în zilele noastre. În afarã de ecoul pe plan international, desigur amintirea bãtãliei a rãmas si în memoria afectivã a poporului român. Balade, legende, traditii locale, amintesc despre aceasta. Încã din secolul al XVI-lea, un cãlãtor polonez, Macijey Strykowsky, spunea cã întotdeauna pe la ospete modovenii, dar si muntenii, îl cântã pe Stefan cel Mare spunând cã i-a bãtut pe turci, pe tãtari, pe unguri, pe polonezi. În multe localitãti din judetul Vaslui, persistã legendele despre Stefan. La Lipovãt se spune cã acolo a avut loc o ultimã ciocnire cu turcii aflati în retragere. La Puscasi au existat movile formate din cenusa lesurilor arse ale turcilor. La Pungesti ar fi existat un cimitir al luptãtorilor lui Stefan cel Mare, iar la Bogdana ar fi existat o tabãrã a luptãtorilor sãi. Multe lãcasuri de cult, din zid sau din lemn, ar fi fost ridicate de Stefan tot în aceastã perioadã. La fel, la Avrãmesti, în comuna Moinesti, au circulat si circulã încã traditii despre Avram Huiban, întemeietorul legendar al satului si erou la bãtãlia de la Vaslui. Cunoastere a tot ceea ce este legat de bãtãlia de la Vaslui este un meritat motiv de mândrie pentru toti românii si în primul rând pentru cei din aceastã zonã. Din pãcate, din cauza unora dintre cei care ne cârmuiesc tara, prestigiul României este micsorat de la an la an, este consideratã pe ultimul loc în Europa. Ne gândim cu nostalgie la faptul cã numai Moldova reusea sã fie una din puterile militare de seamã ale Europei si, în acelasi timp, o tarã bogatã, care împrumuta bani de exemplu Poloniei, pe atunci o mare putere. Nu era datoare ca astãzi la altii. Sã ne mai gândim si la faptul cã, asa cum este consideratã România în Europa, este considerat si judetul Vaslui în România, din vina noastrã care nu stim sã ne punem în circuitul national valorile, asa cum a fost si aceastã biruintã de la Vaslui. Si sã ne mai gândim cã Moldova lui Stefan cel Mare se întindea pânã la Nistru, cã astãzi se aflã în douã tãri, în România si Republica Moldova, si cã teritoriile sale stãpânite cândva de Stefan se aflã acum sub stãpânirea Ucrainei, de dragul cãreia nu mai putem”, a povestit prof. Dan Ravaru.
