spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

MITING de susţinere în Bucureşti şi în provincie, pentru românii ai căror copii au fost luaţi de norvegieni VIDEO

- Advertisement -

Peste 1.000 de persoane au ieşit, sâmbătă, pentru a protesta în Piaţa Victoriei din Capitală, după ce serviciile sociale norvegiene ar fi luat abuziv cei cinci copii ai familiei Bodnariu şi ar fi deschis procedura adopţiei internaţionale pentru ei. Mitinguri de susţinere a familiei Bodnariu au avut loc şi la Timişoara şi Cluj-Napoca.

Protestul de sâmbătă a fost organizat pentru susţinerea cauzei inginerului IT român, Marius Bodnariu şi al soţiei sale de origine norvegiană, Ruth, care este asistentă medicală şi au împreună cinci copii, între care cel mai mic are câteva luni.

Toţi copiii au fost luaţi de lângă părinţii lor de către serviciile sociale norvegiene, care au invocat  motive controversate şi chiar abuzive, acestea susţinând faptul că micuţii nu ar fi bine trataţi în familie şi că părinţii i-ar îndoctrina religios şi chiar că le-ar aplica pedepse corporale.

Copiii au fost plasaţi în trei familii-surogat şi a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/protest-in-bucuresti-in-spijinul-familiei-de-romani-ai-carei-copii-au-fost-luati-de-norvegieni_267190.html#ixzz3wmMqfjFo

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.