Elevii încep anul cu o săptămână în plus de vacanţă. Nu este, însă, un motiv de fericire, pentru că anul şcolar se va termina mai târziu. O provocare în plus pentru copii va fi şi la nivel vestimentar. Copiii ar putea fi obligaţi să poarte din nou uniformă.
Copiii se întorc din vacanţa de iarnă cu o săptămână mai târziu. Fac ore o lună apoi iau din nou pauză. Începe vacanţa intersemestrială, lucru care pe elevi îi bucură foarte mult.
Elevii au primit vestea cu bucurie, dar asta nu înseamnă că fac mai puţine ore. Anul şcolar se va termina în 2016 pe 24 iunie, adică exact cu o săptămână mai târziu decât până acum. Schimbări sunt şi la examenele pe care le dau elevii de clasa a VIII-a şi cei din a XII-a. Cei mai mici vor avea de scris la evaluarea naţională o naraţiune de 150 de cuvinte, aproape dublu ca până acum. În timp ce la Bacalaureat, lucrările nu vor mai fi corectate în alte judeţe.
Din 2016, elevii ar putea fi obligaţi să intre pe poarta unităţilor şcolare doar dacă au uniformă. Asta în cazul în care un proiect de lege, depus la Parlament, va fi adoptat.
O altă noutate este legată de viitorul an şcolar, care va începe mai devreme, adică pe 11 septembrie 2016.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/schimbari-majore-pentru-elevi-in-2016-vezi-cand-se-termina-anul-scolar-si-ce-se-intampla-cu-examene_266044.html#ixzz3wHkxoyJF