Despre vremurile de altadata, de vorba cu Simion Seica, un „tânar” de 85 de ani, din comuna Parincea
La 85 de ani, Simion Seica se misca agil ca un tinerel. Agila iI este si mintea, si vorba. Si scrisul cu care, de mai bine de sase ani, umple caiete intregi de versuri nascocite chiar de el. Batrânetea nu-l afecteaza cât il afecteaza dorul de copiii plecati in cele strainataturi. L-am gasit acasa, in satul Nanesti, din comuna Parincea, asteptând Sarbatorile impreuna cu sotia sa.
Cum era de Craciun si de Anul Nou in copilaria dumneavoastra?
Dintr-un anumit punct de vedere era foarte greu: erau drumurile rele, erau multi copii, multe capre, multe plugusoare si se mai intâlneau si se mai bateau, ca unii se mai imbatau. Dar, in rest, oamenii de la casa la casa isi pastrau foarte bine sarbatorile. Erau bine primiti cu totii, fie ca veneau cu uratul sau cu capra si erau oamenii dornici sa-I vada si sa-I asculte. Ca nu aveau televizoare, nu aveau alte lucruri la care sa se uite. Stateau la geam sa vada care ura mai frumos, care era mai frumos imbracat. Se faceau capre, caluti, cerbi, ursi, cu astea trei de la urma am fost si eu.
Cum era cu ursul, ca pe aici nu sunt asemenea animale, sa le luati blana?
