Pregătiţi cum se cuvine pentru întâlnirea cu Moş Crăciun, circa 400 de copii s-au aflat, miercuri, la prânz, în staţia de la capătul troleibuzului 102, acolo unde urma să ajungă autobuzul moşului – un proiect al Centrului de Iniţiativă Comunitară şi Transurb, cu sprijinul IML Motoare. Momentul sosirii autobuzului frumos decorat cu ghirlande, beculeţe şi fundiţe roşii a fost întâmpinat cu aplauze de cei mici. Totuşi, bucuria a fost umbrită de aglomeraţia care s-a format la uşile de intarare în autobuz. Până la urmă, cei mai puternici – să fim înţeleşi, părinţii şi bunicii cei mai puternici, nu copiii! – au învins şi au intrat în autobuz claie peste grămadă, iar odată cu „valul” de prichindei au ajuns în autobuz şi persoane care ar fi preferat să se mai plimbe o oră-două pe afară şi să urce ulterior, evitând aglomeraţia. „Am intrat cu fata pentru că m-au împins de la spate, nu aş fi urcat altfel. Fetiţa s-a speriat, plânge”, spunea o mămică, supărată, în timp ce o bunică, de mână cu un băieţel, completa: „Trebuia ca la uşă să fie cineva, să se intre organizat, nu puhoi”. Este adevărat, în autobuz s-au auzit şi plânsete şi suspine ale copiilor, însă prichindeii au oftat mai puţin din cauza aglomeraţiei, şi mai degrabă pentru că… tocmai Moş Crăciun nu a mai încăput în autobuz. „Uite Moşul!”, au exclamat copiii, văzându-i pletele dalbe în staţie, în timp ce autobuzul tocmai se punea în mişcare…
sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/autobuzul-lui-mos-craciun-a-ramas-fara-mos.html