Şoseaua europeană E85 face o nouă victimă chiar în seara de Ajun. Joi seară, în jur de ora 21.30, Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea a fost solicitat să intervină la un accident rutier cu victime produs pe raza comunei Dumbrăveni.
Medicii au intervenit prompt la faţa locului, dar, potrivit directorului medical al SAJ, dr. Laurenţiu Albiş, „victima a suferit leziuni incompatibile cu viaţa”. Din primele informaţii, victima este o talentată jurnalistă de la Antena 1, Iuliana Gătej, în vârstă de 30 de ani. Poliţiştii aflaţi la faţa locului au stabilit că accidentul a avut loc în urma unei manevre greşite, într-o curbă, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare. „Conducătoarea auto, aflată la volanul unui Range Rover, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un stâlp. În urma impactului, a rezultat decesul conducătoarei auto”, ne-a spus subcomisarul Bogdan Toader, de la Biroul de presă al Poliţiei. Impactul a fost atât de puternit încât un pom lovit de mașina jurnalistei s-a rupt, iar mașina s-a întors în direcția opusă. Tânăra a lucrat ca reporter în București în redacțiile unor instituții media precum Realitatea, Cotidianul și, în ultima perioadă, Antena 3, unde relata pentru Observator pe subiecte din domeniul Educației. În 2012, pe când lucra la Realitatea TV, fusese nominalizată printre cei mai buni reporteri de știri din România. Ea este descrisă de colegi ca o tipă „frumoasă, inteligentă, implicată și foarte talentată”. Potrivit apropiaților, Iuliana Gătej venea la Focșani, cu mașina plină cu cadouri, fiind nerăbdătoare să-și vadă familia de sărbători. Condoleanțe familiei îndoliate! (Dana LEPĂDATU, Dan CHIRIAC)
- Advertisement -
- Advertisement -