Ciprian Donici este unul dintre cei mai tineri manageri ai unei companii importante din judetul Bacau. Are 33 de ani, este casatorit, are doua fetite si este pasionat de masini. Afacerile nu i-au fost straine nici înainte de preluarea Prodbac Security, firma de paza si protectie pe care o conduce din 2009.
– Domnule Donici, ce v-a determinat sa preluati managementul Prodbac?
– Compania nu-mi era necunoscuta, dimpotriva, eram si sunt actionar aici, deci o cunosteam destul de bine. Doar ca 2009 a fost un an de cotitura pentru multe afaceri, inclusiv pentru aceasta. Am decis sa aloc toate resursele si cunostintele acumulate pentru depasirea momentului mai delicat din istoria companiei.
– Ati reusit sau înca mai aveti de treaba?
– Daca luam în calcul ca suntem într-o permanenta ofensiva în piata, la aceasta data având 1500 de clienti în portofoliu, sau ca am încheiat un program investitional în tehnica de supraveghere, având unul dintre cele mai moderne dispecerate, si în masini, as putea zice ca am reusit. Cu siguranta, treaba mai este. Însa, Prodbac Security a iesit întarita din perioada aceasta de criza.
– Dar clientii dumneavoastra, ce semnale va dau din piata?
– Eu am mare încredere în Bacau, în bacauani, în capacitatea lor de a depasi problemele si de a face lucruri bune. Chiar daca mai trebuie lucrat la mediul administrativ, mediul de afaceri local este unul extrem de competitiv, cu manageri performanti si seriosi.
– Totusi, ce este o firma de paza si protectie?
– Dupa manual, firma de paza si protectie este aceea care desfasoara activitati, cu fortele si mijloacele pe care le are în dotarea proprie, în scopul asigurarii sigurantei obiectivelor, bunurilor si valorilor împotriva oricaror actiuni ilicite care lezeaza dreptul de proprietate, existenta materiala a acestora, precum si a protejarii persoanelor împotriva oricaror acte ostile care le pot periclita viata, integritatea fizica sau sanatatea.
sursa: http://www.desteptarea.ro/ciprian-donici-directorul-prodbac-security-eu-am-incredere-in-bacau/