CEREMONIE… Oficialitãtile vasluiene i-au omagiat, ieri, pe eroii Revolutiei Române din decembrie 1989. Ca în fiecare an, pe 22 decembrie, reprezentantii institutiilor locale se reunesc la Monumentul Eroilor Revolutiei din Cimitirul “Eternitatea”, acolo unde se oficiazã un serviciu religios, se sustin alocutiuni si se depun coroane si jerbe de flori în memoria celor care au plãtit libertatea cu pretul vietii. Ieri au fost prezenti primarul Vasile Pavãl, presedintele Consiliului Judetean Dumitru Buzatu, prefectul Andrei Puicã, Paul Munteanu, presedintele Asociatiei 22 decembrie, precum si multi alti reprezentanti ai institutiilor locale sau ale unor partide politice. “Preacucernicii pãrinti au adus, împreunã cu noi, o rugã celor dispãruti. Sunt eroi care, în decembrie 1989, au avut tãria, curajul de a iesi în stradã, de a striga libertate, demnitate, pentru poporul român. Chiar dacã idealurile nu au fost realizate, mergem mai departe si trebuie sã avem grijã de generatia care vine, sã stie ce s-a întâmplat, sã fie alãturi de noi”, a spus primarul Vasile Pavãl, în cadrul ceremoniei.
Prima persoanã care a luat cuvântul a fost presedintele Asociatiei 22 decembrie, Paul Munteanu. “De o bucatã de vreme, constat cã cei care suntem aici, suntem mai putini, iar numãrul revolutionarilor care au murit, din arhivele care ne-au sosit, s-au înmultit. Îmi permiteti sã aduc un omagiu nu numai lui Ioanesei Adrian, ci si domnului Vespasian Adrian, Dumnezeu sã-l odihneascã, tatãl eroului revolutionar. E bine cã putem sã continuãm sã mentinem memoria acestor eroi, care au ajuns la 22. Poate dã Dumnezeu sã nu mai descoperim prin alte acte si dovezi eroi vasluieni, cãzuti în tara aceasta. N-au murit la Vaslui, au murit pentru idealurile revolutiei, pentru libertatea tãrii, demnitate, onoare si, mai ales, pentru dreptate. Am mai spus-o, o mai spun, nici acum nu stim cine i-a omorât pe copiii nostri. Eu am elevi care au murit, mã doare inima. La Otopeni au murit si copii, si civili, si pãrinti. Mã simt frumos în suflet cã putem mentine, noi, Asociatia 22 decembrie si Asociatia Rãnitilor, memoria acestor eroi în permanentã, dupã puterile noastre, fireste”, a spus profesorul Paul Munteanu.
“Idealurile revolutiei nu au fost realizate…”
Urmãtorul care a luat cuvântul a fost primarul Vasile Pavãl, care, realist, dar si optimist, a mãrturisit cã, desi idealurile revolutiei nu au fost realizate, trebuie sã mergem mai departe. “Sunt eroi care în decembrie 1989 au avut tãria, curajul de a iesi în stradã, de a striga libertate, demnitate, pentru poporul român. Sigur cã nu era bine ca acesti copii sã plece la o vârstã asa de fragedã si noi, poate, sã nu fi avut ocazia sã venim aici si sã vedem familiile cu tristetea în suflet cã i-au pierdut pe cei dragi. Dar asta a fost, luãm evenimentele ca atare si avem obligatia de a veni si a-i cinsti. Astãzi (ieri – n.r.) preacucernicii pãrinti au adus, împreunã cu noi, o rugã celor dispãruti. Le multumesc si sunt convins cã ruga a ajuns acolo unde trebuie sã ajungã. Mergem mai departe si privim cu fruntea sus, avem o obligatie de a nu uita cã 22 decembrie a fost un punct de cotiturã în istoria modernã a tãrii noastre. Chiar dacã idealurile nu au fost realizate, mergem mai departe si trebuie sã avem grijã de generatia care vine, sã stie ce s-a întâmplat, sã fie alãturi de noi. Pentru cã suntem în preajma sãrbãtorilor de Crãciun, doresc sã vã dea Dumnezeu puterea de a trece si a merge mai departe, sã aveti bucurii în suflet, sã fiti sãnãtoti si poate un an nou mai bun”, a spus primarul Pavãl, în cadrul ceremoniei. Si prefectul Andrei Puicã a luat cuvântul: “Sunt convins cã si în anii care vor urma, copiii, nepotii, strãnepotii îsi vor aduce aminte, îi vor jeli si îi vor comemora pe cei care s-au jertfit, si si-au pus viata mai presus de toate, pentru ca România sã fie una democratã, cu valori, drepuri, libertãti. Iar noi, aici de fatã, trebuie sã ne aducem aportul ca aceastã Românie sã se dezvolte si sã fie asa cum si-au dorit-o cei care s-au jertfit. Dumnezeu sã-i ierte si sã aibã grijã de ei”.