BATISTA PE TAMBAL… Conducerea DSVSA Vaslui a reactionat în urma aparitiei articolului, privind un asa-zis “abator” apartinând lui Viorel Cernat, din satul Untesti, comuna Bogdãnesti. Desi noi am adresat o serie de întrebãri privind numãrul rapoartelor fãcute în acea unitate de la Untesti, precum si în ce conditii a fost avizatã unitatea ca si “carmangerie”, ne-am trezit cu un comunicat de presã, care nu a rãspuns la cele solicitate de noi. Comunicatul trimis la redactie, dupã o discutie foarte interesantã cu directorul executiv Traian Petcu, furios cã s-au fãcut “insinuãri si denigrãri neconforme cu realitatea” în articol, seamãnã perfect cu “batista aruncatã pe tambal”, adicã cu o aburealã menitã sã adoarmã vigilenta cetãtenilor si a presei. Petcu ne-a precizat cã locul de groazã din Untesti nu este abator, ci … carmangerie, si cã acolo totul este în ordine! Mai mult decât atât, desi Politia Economicã efectueazã cercetãri pentru comiterea infractiunii de fals în înscrisuri oficiale, desi chiar si politistii s-au îngrozit la vederea “carmangeriei” groazei, a porcilor care mâncau oase de vitã, a conditiilor mizerabile din acea unitate, din punctul de vedere al DSVSA Vaslui, ceea ce declarã “domnul” Viorel Cernat este sfânt: nu proceseazã carne în “carmangerie”! Si atunci, de unde aduce carnea pe care o vinde în magazinul din Bârlad?? Cã la controlul politiei economice n-a prezentat acte legale de provenientã!
În urma publicãrii unui articol în numãrul de ieri al cotidianului nostru, în care relatam cã în satul Untesti, comuna Bogdãnesti, politistii de la Serviciul de Investigare a Criminalitãtii Economice si Financiare (SICEF) din cadrul IPJ Vaslui au descoperit un abator fãrã autorizatie sanitarã de functionare, lucrurile s-au pus în miscare, dar nu asa cum speram noi. În primul rând, de la IPJ Vaslui ni s-a transmis oficial, de la SICEF (politia economicã), cã “Politistii de la acest serviciu efectueazã cercetãri într-un dosar penal, sub aspectul sãvârsirii infractiunii de fals material în înscrisuri oficiale si, având în vedere cã este o anchetã în lucru, nu vã putem oferi mai multe informatii”. De la DSVSA Vaslui, însã, reactiile au fost uluitoare.
Incredibila pozitie a celor care au în mânã siguranta alimentelor!
Asa cum am fost deja avertizati, Viorel Cernat se pare cã are “spatele” asigurat. Pentru cã reactia directorului executiv al DSVSA Vaslui, Traian Petcu, a fost uluitoare: s-a supãrat pe noi, în loc sã ia mãsurile de rigoare pentru ca sãnãtatea cetãtenilor sã nu mai fie în pericol. El ne-a precizat cã unitatea de la Untesti, numitã de noi “Abatorul groazei”, este de fapt o carmangerie, unde nu mai existã activitate specificã – adicã Viorel Cernat asa le-a spus celor de la DSVSA, si asa s-a consemnat! Vã prezentãm integral comunicatul primit la redactie de la DSVSA Vaslui.
“În conformitate cu prevederile Regulamentului C.E. nr. 852/2004 privind igiena produselor alimentare si Regulamentului 178/2002 – legea sigurantei alimentelor, responsabilitatea principalã pentru siguranta alimentarã revine operatorului din sectorul alimentar care trebuie sã fie asiguratã de-a lungul întregului lant alimentar, de la producere pânã la consumator. Urmare a controlului comun efectuat de cãtre personalul DSVSA Vaslui si reprezentanti ai IPJ Vaslui, vineri 18.12.2015, vã comunicãm cã unitatea nu mai detine autorizatie de abator din martie 2006, la locatia respectivã (Untesti, comuna Bogdãnesti ) fiind înregistratã în anul 2009 o carmangerie (VA-2563/23.11.2009 unitate înregistratã de cãtre medicul zonal care activa în anul 2009 pe acea zonã).
La controalele efectuate la unitate de cãtre personalul DSVSA Vaslui în anul 2015, nu s-au gãsit în unitate carne materie primã sau produse de carmangerie, domnul Viorel Cernat declarând cã nu proceseazã carne în carmangerie, ceea ce a fost trecut si în procesele verbale completate de personalul DSVSA Vaslui, iar domnul Cernat a certificat în mod oficial faptul cã nu efectueazã activitãti de carmangerie, prin stampilarea si semnarea proceselor verbale .
Desi DSVSA Vaslui a comunicat cetãtenilor cã pot sesiza neregulile constatate în domeniul sigurantei alimentelor, la dispeceratul CALL CENTER, 0800 826 787, apelabil gratuit din orice retea de telefonie si la numãrul de telefon 0235421121-. Fax 0235421278 sau office-vaslui@ansvsa.ro – centru de permanentã al DSVSA Vaslui, nu au fost sesizãri sau reclamatii de la consumatori în anii 2014 – 2015.
La actiunile întreprinse de Politia Economicã în ultimele zile asupra activitãtii economice a domnului Cernat Viorel, DSVSA Vaslui a delegat personal din cadrul Serviciului Antifraudã a DSVSA Vaslui la fiecare solicitare, desfãsurându-se în ultima perioadã un numãr de 21 controale comune din care 15 macelãrii , 3 carmangerii , 2 târguri de animale si 1 depozit si s-au aplicat 3 amenzi contraventionale în valoare de 3200 lei. Aceste aspecte pot fi confirmate de cãtre Politia Economicã Vaslui. Politia realizeazã în continuare verificãri în aceastã anchetã.
Personalul DSVSA Vaslui a realizat un control în gospodãria în cauzã (Viorel Cernat – n.r.) în data de 21.12.2015, pentru a stabili ce animale detine domnul Cernat Viorel si datoritã faptului cã proprietarul nu avea persoane care sã îl ajute la contentionarea animalelor în vederea verificãrii crotaliilor, a fost programatã o nouã actiune de verificare a conditiilor de bunãstare si a existentei identificãrii animalelor. Actiunea a fost programatã pe data de 22.12.2015, începând cu orele 9,30. În cazul în care proprietarul nu dã curs operatiunilor de control, inspectorii DSVSA vor solicita sprijinul organelor de ordine”, precizeazã Traian Petcu, directorul executiv al DSVSA Vaslui. Mai clar de atât nu se poate!
Ce am solicitat noi de la DSVSA
Aflând cã acea unitate a lui Viorel Cernat, care aratã ca-n filmele de groazã, este carmangerie, ne-am întrebat si am întrebat la DSVSA în ce conditii mai este autorizatã ca si carmangerie, dacã însusi proprietarul ei spune, semnat si parafat, cã nu produce nimic, adicã asa cum precizeazã directorul Petcu “domnul Cernat a certificat în mod oficial faptul cã nu efectueazã activitãti de carmangerie, prin stampilarea si semnarea proceselor verbale”. Pãi si la ce-i mai trebuie autorizatie? Dacã autorizatia este încã în vigoare, acolo trebuia ca o datã pe lunã, un inspector sanitar-veterinar sã meargã pentru a întocmi un raport de activitate a unitãtii si sã ateste calitatea produselor. Dacã asa-zisa carmangerie a lui Cernat nu functioneazã, atunci “domnul” Cernat unde taie porcii vizibili si în filmul fãcut de politistii de la economic? De unde îsi aprovizioneazã magazinul din centrul Bârladului, cu carne de vitã si porc? În continuare, în acest caz apele sunt tulburi rãu, atât sub aspectul atentãrii la sãnãtatea bârlãdenilor, prin vânzarea cãrnii, în prag de sãrbãtori, la un magazin unde politistii au gãsit atâtea nereguli, numai DSVSA Vaslui nu a gãsit, cât si sub aspectul unei evaziuni fiscale de proportii si a unui fals grosolan, având în vedere cã Cernat se folosea de o stampilã falsã! Cercetãrile continuã!