Gălăţeanca Ana Cristina Iacob nu este doar o tânără plină de succes, care şi-a demonstrat talentul cu filmele pe care le-a regizat, „Selfie” şi “Poveste de Crăciun” (care a rulat şi la Galaţi până pe 17 decembrie). Tânăra gălăţeancă vrea să se implice şi în modificarea legislaţiei astfel încât cadrul legal din România să promoveze filmele româneşti şi să le protejeze de avalanşa filmelor americane. În calitatea sa de preşedinte al Asociaţiei Scenariştilor Români, Ana Cristina Iacob vrea să promoveze un proiect de lege care să dea o şansă filmelor româneşti în faţa celor americane. Potrivit gălăţencei, în prezent, filmele româneşti sunt difuzate de cinematografe la ore neatractive pentru spectatori, motiv pentru care şi încasările sunt mici. În plus, în comparaţie cu filmele americane, unde preţul unui bilet variază între 35 şi 50 de lei, preţul biletelor la un film românesc este de 15 lei – aşa cum a costat biletul la filmul “Poveste de dragoste”, al Anei Cristina Iacob – dar poate ajunge şi la… 4 lei biletul, preţ practicat pentru acelaşi film la Iaşi.
„Trec prin multe oraşe din ţară şi văd acelaşi lucru – cinematografele nu susţin producţia românească de filme. Şi chiar şi aici, la Galaţi, sunt dezamăgită pentru că, deşi “Poveste de dragoste” a făcut 14.000 spectatori în prima săptămână de la lansare, mai mult decât a făcut filmul cu Agelina şi Brat Pitt, acum acest film este scos din cinema, pentru că “vin blockbuster-erele”, asta este explicaţia cinematografelor… Cumva îi înţeleg, că se gândesc la business şi dacă faci cu 2-3 spectatori mai puţin decât Star Wars, sigur… Dar lucrurile sunt mai complicate, iar statul ar trebui să ajute această industrie, aşa cum se întâmplă în alte state. De pildă, în Franţa, o licenţă de cinematograf prevede ca, din zece săli, şase să fie pentru difuzarea filmelor franţuzeşti. Ei bine, eu nu zic şase, dar măcar două, măcar una să fie şi la noi… Apoi, e vorba de ora de difuzare a filmului. Şi la Galaţi, filmul este difuzat la ora 16.00. Păi cine vine la 16.00 la film? Normal că nu sunt spectatori. Să-l pună la 20.00 şi să vedem dacă face spectatori mai mulţi sau mai puţini decât un film american. De pildă, “Selfie” a făcut mai mulţi spectatori decât multe filme americane. Sunt filme româneşti de public, nu mai sunt filmele româneşti triste, gri… Sperăm să rezolvăm cât de curând această problemă, să ne adunăm, cineaştii, pentru ca să ne audă cineva. Este vorba de supravieţuire, pentru că nu avem cum să dăm banii înapoi, iar pentru bugetul unui film te împrumuţi şi apoi trebuie să returnezi banii…”, a declarat Ana Cristina Iacob, prezentă la Galaţi, miercuri seară, când s-a întâlnit cu publicul filmului “Poveste de Dragoste” chiar în unica sală de cinematograf a oraşului, înfiinţată de curând la Casa de Cultură a Sindicatelor.
- Advertisement -
- Advertisement -